ARAD. Tot felul de vedete (mai mult sau mai puţin cunoscute) şi-au anunţat, în ultima perioadă de timp, candidatura pentru alegerile europarlamentare din luna mai a acestui an. Printre candidaţii independenţi care şi-au făcut publică intenţia de a se înscrie în cursă, regăsim (şi) un nume care are legătură cu Aradul: Petre Costea, fiul unui pastor baptist din Arad.
Este al doilea neoprotestant (după Lucian Riviş Tipei, penticostal, candidat PDL) care va reprezenta Aradul la alegerile europarlamentare.
Avocat de succes
Petre Costea are 57 de ani. A făcut clasele primare şi gimnaziul la o şcoală din cartierul Pârneava, iar în 1975 a absolvit Liceul „Elena Ghiba Birta”. Pentru că, din motive religioase, nu a fost admis la nicio facultate din ţară, în 1978 a făcut cerere de emigrare şi a plecat legal în SUA. Conform spuselor mamei sale, aici a studiat ştiinţe economice, ştiinţe politice, drept internaţional, relaţii internaţionale etc., profesând de 23 de ani ca avocat în Houston, Texas. „Este foarte apreciat de statul american. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu l-a pregătit, timp de 35 de ani, pentru România” – spune, cu mândrie, Felicia Costea.
Pro-familia
„Am luat decizia de a candida după multă rugăciune și cugetare. Mi-am dat seama că Dumnezeu m-a binecuvânat mult și că a venit vremea să fiu și eu o binecuvântare pentru alții” – explică Petre Costea. El este cunoscut în România (cel puţin în rândul creştinilor români) graţie activităţii sale pentru promovarea valorilor familiei creştine. În 2006 a organizat o mișcare constitutională pentru protejarea căsătoriei în Constituţia României, iar în 2007 a fondat Alianța Familiilor din România (al cărei preşedinte este).
Promite să fie diferit
Petre Costea consideră că majoritatea europarlamentarilor care reprezintă România în Parlamentul European „sunt indiferenți față de proiectele europene care subminează familia și valorile ei și le votează fără discernământ. Este intenția mea să fiu o persoană diferită, cu o agendă diferită, și cu un comportament profesional diferit” – punctează candidatul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!