În această după-masă pe pagina administrației locale a fost anunțat decesul a două persoane, implicate și active în comunitatea ineuană. „Ne luăm rămas bun de la colegul nostru Faur Călin de la Direcția de Asistență Socială, care a plecat în lumea fără dor. Colegii din administrația publică dar și cei din lumea muzicală, transmit sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Tot astăzi a plecat dintre noi Șandru Florin angajat al Colegiului Mihai Viteazul din Ineu. Sincere condoleanțe familiei și celor care l-au cunoscut! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul de pe pagina Primăriei din Ineu.
Din păcate aceste două decese se alătura altora a unor medici, asistenți medicali sau asistenți de laborator, toți pierzându-și viața în urma infectării cu noul coronavirus, în Ineu. Ineul a intrat de miercuri în carantină pentru 14 zile, fiind primul oraș din județul Arad în care s-a instituit o asemenea măsură.
Reamintim la Ineu funcționează și un spital suport COVID.
Trimite articolul
XDumnezeu sa-i odihneasca. Singura lor vina este ca au ajuns la Ineu. Poate intr-un final cineva se va sesiza si va inchide sarlatania aceea de spital suport Covid. Este total nepregatit pentru asa ceva si ucide oameni.
-
De parcă la Arad este altfel. Mor pe capete și la Arad. Clujul stă cel mai bine și probabil asta se datorează seriozității personalului medical. La Arad sunt medici care nu ies pur și simplu din biroul lor în cele 12 ore de serviciu. Nu-i interesează cum arată bolnavii. Și ne mirăm că mor la ATI ? Păi și acolo, pacienții sunt intubați de asistente și bagă presiune. Dacă rezistă bine, dacă nu – a murit de covid. Da, sunt eroi, dar puțini, foarte puțini dintre ei. Ceilalți, majoritatea sunt eroi doar la primit sporul de 85% pentru covid.
-
Germania sta cel mai bine de fapt…
-
În articolul publicat scrie ca oamenii aceștia sunt din Ineu,nu ca s au tratat de Covid la Spital Ineu.Dumnezeu sa i odihnească în pace! cat despre inchidrea spitalului,mergem la tine Ani sa ne faci sănătoși!
-
Ultima propozitie implica internarea acestora in spitalul ineu.
Tu poti sa te tratezi unde vrei dar eu nu m-as duce intr-un spital ce isi abandoneaza pacientii non-covid pentru profitul Covid.-
Acestia au fost pacienti internati in Spitalul Judetean.
Ineul a ajuns in carantina deoarece locuitorii sunt de vina,nu au stiut sa pastreze distanatarea sociala,nu se purta masca, sau daca sse facea acest lucru nasul era scos la “inaintare”. Sa nu mai vorbim de terasele din centrul orasului care mai tot timoul au fost pline. Marea majoritate a cadrelor medicale infectate nu au domiciliu in Ineu.-
Adela, esti proasta de pute locul in jurul tau!
Lasa-ne dracului cu masca si cu distantarea, daca tu mai crezi in vrajeala covrig iti meriti soarta…
Eu la ora asta sunt in cemtrul Londrei,e plin de lume si Nimeni nu poarta masca,te pomenesti ca astia-s mai prosti si tu desteapta…-
Nu ne intereseaza unde esti.
-
-
-
Nu vă mirați că Ineul a ajuns în carantină, virusul ,,a scăpat ,,din spital, sau mai bine spus,a fost scos de cadrele medicale. Nu avea ce căuta o secție de suport covid la Ineu în centrul orașului, poate unii mă înjură, dar asta e părerea mea!
Dr Wang, esti un cretin neinformat.nu se primeste nici un spor.singurul spor a fost in starea de URGENTA .de atunci nici un leu in plus la salar.nu vorbi prosti,infirmeaza te impotent emotional ce esti.
-
Ia vezi informatule nervos cum un spor existent a fost majorat: https://www.economica.net/guvernul-a-majorat-pana-la-85prc-din-salariu-sporurile-pentru-cadrele-medicale-care-ingrijesc-pacien-ii-bolnavi-de-covid-19_193391.html
-
Sporurile sunt doar pentru sefi si pilele sefilor.
-
Pt toti.De parca nu aveti salarii mari…..
-
-
-
Luca, doare rău când vi se spune adevărul în față, nu ? Și cred că nici nu prea ați vrea să afle toată lumea că vi s-au majorat sporurile cu 85%, adică aproape vi s-au dublat salariile. Nu de alta dar conștientizați și voi că majoritatea dintre voi, medicii, nu meritați nici salariul nemajorat după cât și cum vă faceți meseria de doctori