Comisarul șef Cosmin Popovici este împuternicit în funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Timiș începând cu data de 20 februarie 2019, până la scoaterea postului la concurs. Serviciile de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Arad, Timișoara și Caraș Severin sunt în subordinea BCCO Timiș, astfel că ofițerul arădean va coordona toate aceste structuri în lupta împotriva criminalității organizate.
Din anul 2005 până în prezent, ofițerul a condus SCCO Arad; în perioada 2003-2005, acesta a fost lucrător operativ – ofițer specialist în cadrul IPJ Arad – Serviciul de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog; în anul 2003 a deținut funcția de șef al Compartimentului Antidrog din cadrul IPJ Arad; în perioada 2002 – 2003 a activat ca lucrător operativ la Biroul Judiciar din cadrul Poliției Municipiului Arad; în perioada 1994-2002 a fost lucrător operativ la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Arad, iar între anii 1990 și 1994 a fost lucrător operativ în cadrul Serviciului de Ordine Publică în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Noul șef al BCCO Timiș este licențiat în Drept, având totodată și un master în domeniul dreptului administrativ și statutul funcționarului public și un curs postuniversitar de formare și dezvoltare continuă în domeniul securității și apărării naționale – „Securitate și bună guvernare”, în cadrul Colegiului Național de Apărare.
De asemenea, conform curriculum vitae a comisarul șef, de-a lungul anilor acesta a participat la numeroase conferințe, seminarii și cursuri, precum: Conferința ”Security Challenges in Balkans” organizată de New Strategy Center împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara; SPECTO – Conferință Internațională ”Perspective multidisciplinare privind tratamentul quasi-coercitiv al infractorilor” organizat de Universitatea de Vest Timișoara și Confederation of European Probation – participare activă prin susținerea și prezentarea temei ”Human Trafficking in the 21 century. Tendencies and perspectives”; Seminar ,,Securitatea – un rezultat al coagularii contribuțiilor întregii națiuni” organizat de Fundația Colegiului Național de Apărare; Seminar internațional privind prevenirea, combaterea și asistența victimelor traficului de persoane organizat la Palermo-Italia în cadrul proiectului finanțat de Comisia Europeană „International Workshop on Trafficking of Human Beings-Sharing experiences in the field of Prevention, workshop for the exchange of best practices Italy-Portugal-Romania”; Seminar internațional privind prevenirea, combaterea și asistența victimelor traficului de persoane organizat la Lisabona-Portugalia în cadrul proiectului finanțat de Comisia Europeană „International Workshop on Trafficking of Human Beings-Sharing experiences in the field of Prevention, workshop for the exchange of best practices Italy-Portugal-Romania”; Seminar internațional pe linia combaterii traficului de persoane „Traficul de persoane-formă modernă de sclavie”; Curs de pregătire pe linia combaterii traficului de persoane organizat de „Pointman Leadership Institute” S.U.A. – ”Trafficking in human beings/A multidisciplinary approach”; Curs de pregătire pe linia combaterii traficului de persoane organizat de „Pointman Leadership Institute” S.U.A.- „Trafficking in human beings/Form of Cross Border Organised Crime”; Curs de pregătire în domeniul Management organizat de „Pointman Leadership Institute” S.U.A.; Curs de pregătire pe linia combaterii traficului de persoane organizat de Pli Global – S.U.A.; Curs Analiză Tranzacțională organizat de către Ministerul Administrației și Internelor; Curs pe linie de Antidrog organizat de D.E.A.; Curs de specializare pe linie de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog organizat la Centrul de Studii Postuniversitare din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru I. Cuza” București etc.
În anul 2017, ofițerului i-a fost înmânată Diploma de Onoare pentru sprijinul acordat în desfășurarea activităților de prevenire a traficului de persoane din Portugalia, Italia și România în cadrul proiectului ,,Combat Organized crime”s Networks and Expand Countries Ties” proiect desfășurat în perioada 2013-2016 și finanțat de Comisia Europeană, iar în 2011 a primit „Certificate of Honor” acordat de către Southeast European Cooperative Initiatiative – pentru recunoașterea rezultatelor deosebite obținute în aplicarea responsabilităților legale referitoare la combaterea infracțiunilor transfrontaliere, iar anul trecut i-a fost înmânat Semnul Onorific „În Serviciul Patriei pentru ofițeri” – 25 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiunilor și în pregătirea profesională.
Trimite articolul
XE un jeg: fara scrupule, fara coloana vertebrala, un yesman, umil executant al ordinelor politice, care nu are nici principii, nici conștiință. Asa sa ajute Dumnezeu la copiii lui, după cât de corect este. O marioneta.