Arad. De la turist la campion național, cam asta ar fi povestea de succes a tânărului arădean care, la doar 19 ani, face performanță și implicit aduce mândrie orașului nostru. Ştefan Bighescu studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Acesta va participa în luna mai la Campionatul Mondial de Rafting.
Cum a ajuns la rafting
„M-am împrietenit cu sportul încă de mic, începând a practica arte marțiale, după care atletism și alte sporturi. În vara anului 2016, am avut ocazia sa fac rafting. Am fost în Austria ca turist, iar dupa o tură de rafting pe râul Isel am rămas pe deplin surprins de adrenalina și senzația de a fi pe valurile râului. Cu ajutorul unui bun prieten am reușit în aprilie 2017 să particip la un curs de ghizi de rafting și astfel am obținut licența internațională de ghid – class II. După un întreg sezon de ture comerciale, am decis să încep antrenamentele pentru a intra în una din cele mai puternice echipe de rafting din țară, «Mareș Outdoor Events Brașov». Antrenamentele intense, eforturile depuse pentru împlinirea acestui vis au dat roade, iar în anul 2018, am intrat și în echipa de rafting. Am reușit să încheiem anul cu rezultate frumoase: locul 2 la Campionatul Național, locul 2 la Circuitul European de Rafting, locul 2 la British Open Raft Race, locul 14 la Cupa Mondială de rafting.
În perioada 29 – 31 martie 2019, a avut loc Cupa Europeană și selecțiile naționale. În final am ocupat locul 2 în clasamentul european, pe locul 1 – Echipa Vir Serbia, iar pe locul 3 – Echipa Notts UK și am iesit campioni naționali”, ne spune Ștefan Bighescu.
Ce urmează?
Acum, completează tânărul arădean, urmează Campionatul Mondial din Australia unde îşi propune un top 10.
„Acest campionat va fi un pas mare pentru noi și pentru dezvoltarea raftingului la nivel național deoarece vor fi doar cele mai bune echipe clasate și de la care avem de cules multe. Dacă vreţi să susțineţi echipa în deplasarea spre Campionatul Mondial ne puteți contacta pe pagina de facebook a echipei – https://www.facebook.com/MOERaftingTeam. Mulțumim”, încheie Ștefan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!