Acesta şi-a asumat rolul de fan al războiului, desenându-şi pe autoturismul personal litera „Z”, cunoscută ca fiind litera cu care sunt marcate tancurile, camioanele şi toate celelalte maşinării de război ale ruşilor. Maşina marcată cu litera „Z” a fost surprinsă într-o fotografie de un alt arădean, în timp ce era parcată în imediata apropiere a Pieţei Mihai Viteazul. „Nu mă interesează faptul că ești simpatizantul rușilor, dar ai ajuns rușinea acestei societăți. Tu, ca om trecut de vârsta rechemării în armată pe timp de război, vei fi primul care din țară va fugi. Oare nu te gândești tu, ca om în toată firea și care ai trecut prin stagiul militar, că ai ajuns o rușine în fața noastră? Mai exact, în fața acelor persoane care astăzi te-au putut vedea cu autoturismul inscripționat cu asemenea însemne. Să-ți fie rușine că simpatizezi Rusia, în loc să arborezi drapelul tării în care trăiești, că de născut presupun că te-ai născut într-un lagăr de concentrare rusesc din moment ce simpatizezi cu ruşii”, spune, pe o pagină de socializare, Dragoş, cel care a făcut această fotografie.
Trimite articolul
XPentru Dragoș, care a făcut fotografia.
De ce să-i fie rușine dacă asta-i opțiunea omului, ori nu mai are dreptul la opinie și la exprimare, ne-am reîntors în marxism?
-
Deci opțiunea lui Zorro e bună, problema e la opțiunea lui Dragoș de a posta ce vrea pe pagina lui. Ce, nu mai are omul dreptul la opinia și la exprimare, ne-am reîntors în marxism?
-
@johnson
poți să-ți exprimi părerea și chiar dezacordul și fără să-l beștelești pe
celălalt .-
Anonim !…. poți să-ți exprimi părerea și chiar dezacordul și fără să-l beștelești pe
celălalt …
Spunei ma rusnac prostan , acest lucru si lui Putin , sau el are voie sa bage oamenii la inchisoare doar in baza opiniilor lor ?
-
-
-
Daca actiunile de crime, violuri si multele abuzuri sunt sustinute de cineva, nu pot decat sa trag concluzia ca si acesti sustinatori sunt asemenea si ar face la fel!
-
Exact asa ar trebui denigrati si cei care au sustinut SUA, NATO, Germania, Franta in razboaiele care au distrus Orientul Mijlociu si Balcanii.
-
Exact, in caz de ocupație de unde crezi că o să apară acuzatorii si torționarii
-
-
anonim , 1-30 pm ….. ce ai scriis ?????
…nu mai are dreptul la opinie și la exprimare, ne-am reîntors în marxism ? …
Mai talanga beata , dar in rusia de ce le baga Putin pumnul in gura celor care il critica ? de ce risca partizanii pacii , pana la 15 ani de puscarie daca isi exprima deschis opinia referitor la incetarea razboiului ?
Deci acolo se accepta asemenea practici , nu ? fii ma baiat destept ( si priveste absurditatea acestei agresiuni rusesti ) ca de prosti e plina lumea !
Sa-l tinem minte. In cazul in care se extinde razboiul, prima data lichidam dusmanii din interior.
-
Il gasesti la sediul haur din Arad!
-
Mulțumesc frumos pentru info
-
-
de ce? crezi ca s-o fi referit omu, la tine? Poate.
-
Marius, nu ești cu nimic mai bun decât cei ce susțin războaiele în general. Tot un parșiv mic, cu înclinații de bestie și însetat de sânge rămâi. Văd că ai fi dispus să îți ucizi semenii de același sânge cu tine pentru o divergență de opinie și tu te pretinzi instanță morală când îi judeci pe ruși.
Am o propunere cinstită pentru tine: dacă tot vrei să ucizi pe cineva, începe cu tine și vei lăsa în urma ta o lume mai bună.
Dumnezeu să te ierte!-
Pai cam are dreptate
-
Calmează-te că faci AVC. Trădătorii de neam și țară și cei care susțin ființele sub umane venite de dincolo de Urali și puse pe comiterea de atrocități nu merită să trăiască. Noi am avut doar de suferit de pe urma lor așa că nu văd de ce nu i-aș urî. Aceiași semeni ai noștri au colaborat și dus la bun sfârșit exterminarea elitelor de la conducere și înlocuirea lor cu poruncii membrilor de partid sau forțarea țăranilor în colective. Aceiași semeni i-au asuprit pe toți cei care nu erau pe placul partidului. Așa că nu înțeleg de ce ar trebui tolerate specimenele astea. Eventual să meargă în Rusia dar nu se duc. Și marii lor patrioți și propagandiști au vile in Occidentul decadent nu în Rusia săracă și plină cu noroi
-
Chiar e vai de capul tău.
Sincer, mi-e milă de tine. -
De ce nu mergi tu in haznaua aia de Ucraina?
-
Dar tu de ce nu mergi in haznaua aia de Rusia?
-
ioan, bow de gradiste!
-
-
-
Dacă adaugi încă un Z în pozitie orizontală peste Z-ul desenat deja, ce dă? Oare nu de la asta vine Z-ul rusesc?
-
“Z” fiind initiala numelui Zelenski, caruia “P” de la Putin, i-a pus gand rau, de moarte
are omul actiuni la shell sau alte companii petroliere…
Nu e singurul Aradean care sustine razboiul lui Putin… probabil suntem mai multi, sper sa intre si peste noi…
-
Sper sa intre in voi, nu peste voi…
-
Fiind roman te spulbera …
Sa meargă în Rusia dacă e pro război, ce cauta în Europa nazista ? Aaaaas! se trăiește bine în Europa fascista & nazista 😅
-
Sa meri tu mai bine acasa la tine in catunul tau de peste Carpati !! Ai uitat cind ai rupt pasaportul la trecerea Carpatilor spunind ca nu te mai intorci in gunoi ??
Pun o banda de izolat alba la careva pe masina in partea opusa soferului( sa nu vada cand urca in masina) si la m rezolvat pe gagiu.
asa, si ?
responsabili pentru razboiul din Ucraina sunt in primul rand Americanii…
nu va mai lasati spalati pe creier…
Doar daca nu vrei sa vezi adevarul ajungi sa crezi tot ce ti se spune la TV….
Din pacate sufera poporul Ucrainean… o suferinta mare… Oameni nevinovati mor… si pentru ce?
Pentru un decret? pentru ca conducerea unei tari nu isi accepta statutul?
Ucraina exista datorita unui decret… Ucraina nu are ce cauta in UE sau in NATO… si cu asta basta.
-
Ma rș în râsâia
-
Pai daca o ei pe logica asta si Romania asta exista tot din cauza unei intelegeri/decret la sfarsitul primului razboi mondial.
Dar depinde cat de departe mergi in istorie, ca daca mergi destul de departe s-ar putea sa fim austrieci/magiari sau chia italieni/romani …
Ucraina s-a format ca un stat suveran, au propria limba, constitutie …. si asta nu de un an doi.
Mai rau este ca Rusia le-a garantat apararea si integritatea teritoriala in schimbul bombelor nucleare cand s-a destramat URSS-ul, dar ei nu numai ca nu i-au protejat, defpat ei i-au atacat.
Ti se pare ok ?
As spune sa mai studiezi istoria, nu canalele de propanganda si dupaia sa vii sa-ti expui gandurile.-
” Ti se pare ok ? ”
da, atat timp cat tara de care vorbesti tu a fost furata in timpul loviturii de stat din 198… 2014.
Hai … burta pe manualul istoriei recente. Au venit cia-trucii cu valizele de dolarei in ucraina si le-au zis baietilor de acolo ca ii rezolva daca devin fetitele lor. cam cum s-a intamplat si aici.
-
-
tot,,eu,, eu vine de la derbedeu? Întreb doar așa…
-
Dacă nu-l poți combate cu argumente, merge și cu jigniri.
Este?
Asta spune multe despre tine.-
Vome propagandiste nu merita nici un scuipat, daca tie iti trebuie argumente ca sa il combati dupa tot ce s-a intamplat, vai de steaua ta si a lui.
-
-
-
> nu vă mai lăsați spălați pe creier
> deci da, americanii sunt cei care au pornit războiulIronic.
-
Dar adevărat.
-
-
… analfabet.. functional, marsh la școală.!
Dai cu copita-n tastatură . -
Creierul tau nu e numai spalat ci chiar limpezit incat nici urma de materie cenusie nu se mai gaseste.
-
Lasa votka ca nu i de tine !
ma tampitule , cu ce e de vina SUA ca rusii tai au invadat Ukraina ? esti beat din tzatza sau doar cand ai scris aceste mizerii ? ia fortat SUA pe rusi sa invadeze , sau cum ? te pomeni ca le a pus cutitul la gat si ia amenintat ca daca nu invadeaza Ukraina le ia jugulara , nu ?
D-zeule mare , ca nu se mai termina prostia si trompetele rusesti !
Oricum, Ucraina este victima colaterala a USA (teritoriu pe care nu a fost razboi niciodata, exceptie razboiul lor N-S) In schimb au participat la doua razboaie mondiale si s-au implicat in America Latina, Marea Caraibelor, Asia , iar acum in Ucraina.Ei au fost de cand lumea jandarmul lumii.Ei ca lui putin nu-i convine asta.Iar NATO, cu romani, bulgari, unguri, slovaci, etc. e un fel de pielea a opta in Europa.NATO inseamna USA ,care sunt departe, mai sunt Germania, Marea Britanie, Franta,Turcia ,Italia, restul cotizanti mai mari sau mai mici.
-
Stai jos 4.
Mâine vii cu părinții-
Combate-l cu argumente.
-
Ce argumente mai vrei, zecile de mii de morti nu sunt suficienti.
-
Nu are, de aia e “coco” .
-
-
La ce masina are nu pare a fi o potaie care nu are bani.
Dacă M..ia e o opțiune politică (I.Klaus) atunci omul are dreptul să creadă ce vrea… Poate a pierdut un pariu ca acel din Cluj și a trebuit să traverseze orașul cu Z pe mașină…ce aveți cu omu’?
Eu daca as fi asa zis ziarist …ad fi fabricat asa o zis stire.
Aradul plin de prosti, episodul 2398754623549872
Incinge spiritele si face bani aradon.
Multi sunt care chiar vad cu adevarat.
Nu puneti botul la digi24 ori la alte televiziuni.
Z mare .
Eu cred că doar a vrut să și scoata in “evidență”cotețul…
-
Oare tu ce ,,coteț” ai?
Bine face …Are dreptate si nesimtitul de asa zis reporter las anunta la politie ca a fotografiat masina particulara ca sa se ia oamenii de ea !!
-
Numărul de înmatriculare a fost bruiat, asa ca eu unul chiar te rog sa mergi la politie. Nu am publicat numărul de înmatriculare al autoturismului. Autoturismul nu are nici o vina ca piesa dintre volan și scaun ii defecta din fabrică.
-
De ce, e rabla ta?