Autoturismul, un Renault Symbol, nu a mai putut fi salvat, fiind distrus în totalitate de flăcări. Conform procedurii, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală in rem pentru distrugere.
În urma investigațiilor efectuate de polițiștii orașului Sântana, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, în cauză a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Sântana.
Din cercetări, s-a stabilit că acesta, în dimineața zilei de 9 iunie, în jurul orei 5:00, ar fi aruncat o substanță inflamabilă pe un autoturism parcat în Sântana, și ulterior i-ar fi dat foc. După săvârșirea faptei, bărbatul a plecat, fiind identificat și depistat ulterior.
„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, în urma prezentării acestuia magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere”, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citește și:
Trimite articolul
X10 ani de parnaie