Un accident teribil s-a produs în seara zilei de vineri, 3 februarie, în jurul orei 20.15 la ieșirea din localitatea Bocsig, în urma căruia un bărbat de 84 de ani și-a pierdut viața. Din informațiile furnizate de polițiști, se pare că bărbatul care și-a pierdut viața a traversat șoseaua fără să se asigure și prin loc nepermis după ce plecase de la un priveghi. Șoferul de 45 de ani din Ineu se afla la volanul unui SUV și venea pe DN79A dinspre Sebiș înspre Ineu „A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i-au fost prelevate probe biologice. Polițiștii vor continua cercetările pentru a afla cu exactitate împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment rutier”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad. Polițiștilor le va fi greu să afle ce viteză avea șoferul și dacă acesta ar fi putut să evite impactul deoarece partea carosabilă era acoperită de un strat subțire de mâzgă și nu s-au mai văzut urmele de frânare.
A avut capul despicat
Impactul a fost unul extrem de violent. Din informațiile furnizate de cei aflați la locul impactului victima avea capul zdrobit iar creierul împrăștiat pe carosabil. În zona în care victima a încercat să traverseze nu exista trecere pentru pietoni. „A fost lovit de un SUV care, cel mai probabil, l-a văzut prea târziu. Victima a fost proiectată în șanț. Din nefericire creierul victimei a fost despicat, iar bucăți din creier au fost împrăștiate pe partea carosabilă. Echipajul medical care a ajuns la locul accidentului nu a putut decât să constate decesul victimei, leziunile pe care acesta le-a suferit fiind incompatibile cu viața”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, dr. Mircea Merea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!