ARAD. “Sâmbătă, 29 octombrie, în jurul orei 13,45, un bărbat de 49 de ani, din Ineu, în timp ce conducea un microbuz pe D.N. 79/A, dinspre Ineu spre Chișineu-Criș, a acroșat cu partea dreapta față un autoturism care staționa pe partea dreaptă a carosabilului. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe partea dreaptă a drumului, două femei, care se aflau în autoturism, fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijri medicale (rănite ușor la prima vedere)”, informează Inspectoratul Județean de Poliție.Testarea cu aparatul alcooltest a șoferului a indicat că acesta nu consumase alcool.Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!