O poveste cel puțin ciudată s-a întâmplat sambătă, 16 septembrie, la ora 21:15, pe DN 79, la ieșirea din Nădab înspre Chișineu Criș. La numărul unic de urgență 112, un șofer a anunțat că pe partea carosabilă se află cadavrul unui cal. Deoarece calul mort era pe şosea, traficul s-a efectuat pe un singur sens de mers. La locul incidentului a ajuns și un echipaj al IPJ Arad.
Din ceea ce am aflat, se pare că animalul ar fi trecut drumul dintr-o parte în alta, iar la un moment dat, când încă era pe carosabil, ar fi căzut dintr-o dată, din motive necunoscute. Polițiștii nu au găsit pe cadavrul animalului din drum nicio urmă care să ducă spre un accident în care să fi fost implicat vreun autoturism. Atare situație, după aproximativ 30 de minute, leşul a fost luat din drum și, astfel, circulația a revenit la normal. Coincidență sau nu, este foarte ciudat faptul că animalul a murit exact pe carosabil, exact când trecea drumul, de moarte naturală…
Citiți principiile noastre de moderare aici!