Despre cazul de pe strada Lungă s-a mai scris de două ori în ziarul nostru. În disperare de cauză, Boldor Florica, a revenit cu aceeaşi problemă pentru că situaţia, ce a început din 2004, nu s-a rezolvat. E vorba de fluctuaţiile de curent care i-au distrus şi continuă să îi distrugă aparatele electrocasnice. Motivul, în opinia ei şi a vecinilor care au aceleaşi probleme, este un atelier de tâmplărie, din imediata vecinătate, unde se lucrează ilegal. Între timp s-au adunate chitanţe în urma reparaţiilor aparatelor electrocasnice, a fost schimbată toată instalaţia electrică a casei dar, în momentul în care, după spusele reclamatei, porneşte lucrul la atelier reîncep fluctuaţiile: lumina becului păleşte, termoteca se opreşte, computerul se stinge. Un calvar care ţine din 2004 şi nimeni nu face nimic.
Plângeri şi reclamaţii, răspunsuri evazive
Necazul ei a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad unde a făcut o plângere penală împotriva administratorului firmei de tâmplărie, împotriva unor comisari din cadrul Poliţiei Municipiului Arad şi împotriva unui inginer din cadrul Electrica SA. „Am ajuns la Parchet pentru că în ciuda tuturor reclamaţiilor mele, a adreselor făcute către Enel Energie SA, către Poliţia Municipiului Arad, nu s-a întâmplat nimic.” mărturiseşte Boldor Florica. Curtea de Apel Timişoara, unde a ajuns plângerea, a decis neurmărirea penală a celor doi comisari şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Probabil lucrurile nu se vor rezolva nici pe cale judecătorească şi în ciuda tuturor evidenţelor, nimeni nu va lua nici o măsură. Au trecut deja 6 ani de când au apărut problemele şi nici măcar nu a fost demarat un control mai riguros al cazului. Pe bună dreptate se întreabă reclamanta „Oare cine o fi în spatele acestor oameni, încât nimeni nici măcar nu vine la faţa locului să verifice în mod serios situaţia,” spune resemnată Boldor Florica.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!