Un tânăr care a locuit în Căminul Social al Direcției de Asistență Socială Arad nu a achitat cheltuielile de întreținere, acumulând restanțe în valoare de peste 1.800 de lei. Instituția l-a dat în judecată și… a pierdut. Atât prima instanță – Judecătoria Arad – cât și cea de apel – Tribunalul Arad – au hotărât că beneficiarii Căminului Social nu sunt obligați la plata individuală a cheltuielilor de întreținere, că din cuprinsul contractului-angajament încheiat între Direcție și beneficiari nu rezultă că aceștia din urmă au o obligație în acest sens. Direcția de Asistență Socială invocă o Hotărâre a Consiliului Local Municipal în care este prevăzută expres modalitatea de calcul a cheltuielilor, raportându-se la veniturile realizate de către cei care sunt cazați în imobil. Judecătoria Arad a respins acțiunea civilă a Direcției de Asistență Socială Arad împotriva tânărului care a locuit în Căminul Social și nu a achitat cheltuielile de întreținere, iar, în apel, Tribunalul Arad a menținut decizia primei instanțe.
„Nu are obligația de a achita cheltuieli”
Beneficiarul, pe numele său Călin Dudaș, locuia în Căminul Social, iar în perioada martie 2015 – octombrie 2016 nu a achitat cheltuielile de întreținere. Astfel s-a acumulat – cu titlu de restanțe – suma de 1.835, 50 lei. Direcția de Asistență Socială Arad a înaintat o acțiune civilă împotriva tânărului și… a pierdut. În motivarea cererii, instituția a arătat că în 12 februarie 2013, a încheiat cu Dudaș Călin un angajament prin care se obliga să respecte în totalitate Regulamentul de organizare și funcționare al Căminului Social, beneficiarii acestuia neplătind chirie, dar fiind obligați la plata individuală a cheltuielilor de întreținere. Prima instanță, Judecătoria Arad a apreciat că „deși reclamanta invocă ca temei al acțiunii contractul-angajament încheiat cu pârâtul la data de 12 februarie 2013 în baza Regulamentului de Organizare și Funcționare a Căminului Social, modificat și aprobat prin Hotărârea nr. 17/30.01.2012 a Consiliului Local Municipal Arad, din cuprinsul acestui contract nu rezultă că pârâtul are obligația de a achita cheltuielile de întreținere, iar prin întâmpinare nu a recunoscut aceste cheltuieli”.
Instanța a mai punctat faptul că „nici prin Hotărârea nr. 17/30.01.2012 a Consiliului Local al Municipiului Arad nu s-a prevăzut o astfel de obligație pentru cei cazați în Căminul Social”. Judecătoria Arad a respins astfel acțiunea civilă înaintată de Direcția de Asistență Socială Arad, ca fiind nefondată. Instituția a făcut apel împotriva hotărârii Judecătoriei Arad, iar în 30 octombrie 2017, în ședință publică, Tribunalul Arad a menținut hotărârea primei instanțe. Hotărârea Tribunalului Arad este definitivă.
HCLM prevede modalitatea de calcul a cheltuielilor
Contactată de Jurnal Arădean/Aradon pe această temă, Direcția de Asistență Socială Arad a menționat: „Nu comentăm deciziile luate de instanțele judecătorești”.
Instituția ne-a mai comunicat că „obligațiile beneficiarilor serviciilor Căminului Social au fost în mod expres prevăzute în H.C.L.M. nr. 17/30.01.2012 la punctul 5.4.30.13. Astfel, este prevăzută expres modalitatea de calcul a cheltuielilor, raportându-se la veniturile realizate de către cei care sunt cazați în imobil. Menționăm că H.C.L.M. nr.17/30.01.2012, Regulamentul de organizare și funcționare a Căminului social, este afișat în permanență la avizierul centrelor care oferă servicii acestor tineri”. Potrivit Direcției de Asistență Socială Arad în HCLM 17/30.01.2012, se arată că: «Cheltuielile de întreținere ale Căminului vor fi suportate astfel: integral de către Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară în cazul tinerilor fără niciun venit până la acordarea ajutorului social, a ajutorului de șomaj, a unui salariu, sau oricărui alt venit; două treimi de către Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară și o treime de către tinerii șomeri sau beneficiari ai ajutorului social, sau beneficiari ai unor indemnizați pentru persoane cu handicap; două treimi de către tinerii salariați și o treime de către Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară»”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!