Un curcubeu de mâini pentru a construi Eurpopa (A rainbow of hands to build Europe). Sub această denumire generoasă se derulează, la Şcoala Generală Nr. 5 din Arad, proiectu Ccomenius, iniţiat de Comisia europeană prin „Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii”, în valoare de 12.000 de euro şi cu participarea a zece ţări europene: Bulgaria, Cipru, Finlanda, Franţa, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia şi România.â
Finalizare la Arad
Mobilitatea de finalizare a proiectului, moment de bilanţ, îi revine României, respectiv Şcolii Generale Nr. 5 din Arad, în perioada 9 – 12 mai 2012. Produsul final al proiectului, care sintetizează rezultatele activităţilor în care s-au implicat elevii, constă în tipărirea unui dicţionar în 11 limbi, conţinând cuvinte şi expresii uzuale.
Cu acest prilej, au fost primiţi 26 de participanţi, reprezentanţi ai celor nouă ţări partenere.
În prima zi, oaspeţii au vizitat oraşul, printr-o plimbare cu titicarul în locurile de interes turistic, la edificiile reprezentative ale Aradului.
A doua zi a fost dedicată şcolii, participanţii implicându-se în activităţi diversificate, luând contact cu preocupările specifice elevilor din şcoală. A doua parte a zilei a fost dedicată întâlnirii de proiect. Seara a fost marcată printr-o cină românească, oferită de gazde, la un local de pe malul Mureşului.
Impresiile şi informaţiile culese au fost completate cu altele, profund încărcate de istoria şi specificul locurilor româneşti, printr-o vizită la Castelul Huniazilor.
Palmares impresionat
Întregul colectiv didactic al Eco-Şcolii Generale Nr. 5 din Arad, reconfirmată în acest an „Şcoală europeană”, s-a implicat în această activitate de anvergură şi cu rezultate merituoase, sub conducerea director prof. Maria Paşcalău, a director adj. prof. Daniela Lazăr şi a consilierului educativ, instit. Diana Lădariu, coordonatorul proiectului.
În palmaresul Şcolii Generale Nr. 5 pot fi evidenţiate trei proiecte Comenius: primul (2006 – 2009) „Our forest – land”; al doilea, care s-a derulatea în aceste zileȘ iar al treilea, care a debutat în acest an, intitulat „Come closer, my world is your world” („Vino mai aproape, lumea mea este şi a ta”).
Mobilități
Mobilităţile, deja realizate, au fost: Italia : 10-14 noiembrie 2010, Spania: 15-19 februarie 2011, Polonia: 11-14 mai 2011, Turcia: 5-8 octombrie 2011, Finlanda: 18-21 ianuarie 2012, Franţa: 21-24 martie 2012.
Citiți principiile noastre de moderare aici!