Deşi bărbatul mai avea colegi de cameră, aceştia nu au mai putut interveni. Şi asta pentru că tâlharul s-a spânzurat în baia celulei şi a fost descoperit târziu de colegii lui. Chiar ei au anunţat evenimentul. Procurorii au demarat o anchetă şi vor să afle exact circumstanţele a ceea ce, la prima vedere, pare o sinucidere. Pentru moment, nu există suspiciuni. Însă, potrivit legii, orice deces survenit în penitenciar este cercetat de anchetatori.
Revenind la bărbatul de 35 de ani care şi-a luat zilele, nimeni nu pare să poată explica motivul pentru care a recurs la acest gest. Deţinutul şi-a ispăşit mare parte din pedeapsa de patru ani de zile, urmând să fie eliberat în primele luni ale anului 2016. Totodată, sinucigaşul nu este cunoscut ca având probleme medicale, boli grave care l-ar fi împrins spre acest gest. Însă, cel mai probabil, procurorii vor face lumină în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!