Arad. Chiar înainte de alegerile locale, prefectul Gheorghe Stoian a înfiinţat o comisie de cercetare a modului în care au fost acordate vize de flotant în ultima perioadă. Prefectul afirma că a primit sesizări din unele localităţi, astfel că a emis un “Ordin privind Constituirea unei Comisii mixte de verificare a modului de respectare a legislaţiei privind acordarea vizei de flotant la nivelul judeţului Arad”. Comisia are în vedere “verificarea unor aspecte sesizate privind posibila încălcare a legislaţiei privind acordarea vizei de flotant pe raza unităţilor administrativ-teritoriale Păuliş şi Moneasa”, după cum ne informase Prefectura.
Şi Consiliului Judeţean Arad a primit o sesizare, conform căreia, în ultima perioadă, aproximativ 300 de vize de flotant ar fi fost emise doar în comuna Felnac.
Până în prezent, un singur dosar penal a fost întocmit de către poliţiştii arădeni. Conform Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, este vizată infracţiunea de “fals în declaraţii”, dar nu ne-au fost comunicate alte informaţii cu privire la anchetă.
Deşi prin intermediul IPJ solicitarea noastră a ajuns şi la Biroul de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Arad, de la care am încercat să aflăm câte vize de flotant au fost emise în judeţ în perioada de dinaintea alegerilor locale, ni s-a transmis că statisticile intră în categoria “datelor cu caracter personal”.
Comunicarea de date
În condiţiile în care în campania electorală a apărut suspiciunea că se va ajunge la fraudarea alegerilor prin “mutarea” unor alegători în diverse localităţi pentru a vota, era foarte important ca autorităţile să comunice astfel de date. Cu atât mai mult cu cât Prefectura şi Consiliul Judeţean au indicat public numele unor localităţi unde ar fi putut exista probleme de acest fel.
Trimite articolul
XSi la Barzava?
Va r of verificați și comuna sistarovat…. Acolo de-asemenea s-au făcut vize de flotant f multe…
Cine se ocupa cu acordarea vizei de flotant ??? … oare sa fie tot cei din M.I. ???
-
Serviciile Publice Locale din subordinea primăriilor acorda vizele de reședință,nu M.I.
-
Nu! Din 2004 serviciile comunitare de evidenta persoanelor sunt in subordinea consiliilor locale / judetene. Administrarea bazei de date este la MAI…
Pe cand faceti o verificare serioasa si meticuloasa si in Arad ?
Si la Halmagiu,de fapt la Leasa,unde au fost vreo 280 la un numar de casă ???🤣🤣🤣🤣 Si pretul era 500-1000,în funcție de cum arăta omul la față!!!! Aaaa, acolo candida un fost melețian!
Cred că ar fi cazul ca aceste vize de flotant să fie investigate, luate la puricat una câte una și nu numai în Arad ci în toată țara. Iar cei care și-au tras câte o viză de flotant doar pentru a ajuta cu un vot la alegeri pe x sau y să se procopsească cu câte un dosar penal și cu o pedeapsă penală, măcar o amendă penală să fie la cazier. Învățătură de minte pentru viitor și pentru alții. Nu este posibil să tolerăm așa ceva.
Apoi, chestiunea cu statisticile prin care s-a cerut doar un număr, o cifră despre câte vize de flotant s-au acordat într-o localitate sau alta, precum că acest lucru intră în categoria “datelor cu caracter personal”, este o aberație. Ar intra la date cu caracter personal dacă s-ar da liste cu nume și date de identificare ale persoanelor care și-au făcut flotant acolo. dar dacă spui spre exemplu că la Târnova înainte de alegeri cu 30 zile s-au acordat 50 de vize de flotant, nu văd unde se află datele cu caracter personal. Poți după această cifră de 50, să zicem, să deduci că Popescu sau ionescu și-au făcut flotant acolo ? NU. Consider că un astfel de refuz constituie doar un abuz grosolan, nu are nimic de-a face cu datele cu caracter personal sau cu GDPR. Are doar scopul de aburire a fraierilor. Slugile care dețin aceste statistici, angajați la stat în subordinea prefecturii trebuie să-și servească stăpânii nu cetățenii
La Moneasa, foarte mulți flotanți in jur de 100. Practic 20% din votanți au fost cu viza de flotant exagerat de mult!