Tot tânărul de 16 ani ar fi furat, cu 3 zile înainte, o altă bicicletă, de data aceasta din fața unei case din Olari.
„În ambele cazuri prejudiciul în valoare totală de 400 de lei a fost recuperat și restituit părților vătămate iar pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Tot pe 30 iunie a fost prins și un bărbat de 30 de ani din Sânpetru German. Acesta ar fi intrat într-o curte din municipiul Arad, de unde a furat produse alimentare, suma de aproximativ 1.400 de lei, o lanternă, ochelari de vedere, chei și măști. Așadar pe lângă bani, bărbatul a furat tot ce a găsit în jur, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.500 de lei.
„Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de furt”, transmite inspectorul de poliție Livia Pescar, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Trimite articolul
XDomnilor pe baiatul de 16 ani trimiteti la sediul pnl arad ca ei cauta talente din astea pentru rezerva de cadre.Azi gainar maine consilier local si pe urma parlamentar