Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniu, la Kaufland SCS – magazinul din municipiul Arad, ca urmare a unei reclamații primite din partea unui consumator.
Comisarii CJPC Arad au aplicat operatorului economic, în urma neregulilor constatate, 3 amenzi contravenționale în valoare totală de 10.000 lei. Pe lângă amenzi, au fost aplicate și o serie de măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate și sancționate și oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme.
Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele: folosirea unor vitrine și agregate frigorifice neigienizate, utilizarea unor proceduri nesigure în zona de grill și comercializarea unor fructe și legume depreciate calitativ.
“Toate supermarketurile de pe raza municipiului și județului Arad rămân, în continuare, sub atenta supraveghere a CJPC Arad”, transmite Protecția Consumatorilor.
Trimite articolul
XBun dar de ce trebuie sa se faca sesizari si nu controale periodie de catre cei in drept? ha?
-
scuzati am vrut sa scriu controale periodice
-
Stimate domn,cam multe doresti.Vrei sa obosesca,vrei sa se imbolnaveasca?
-
Aceleași nereguli și neigienizări la toate grill-urile Kaufland.
Doar când treci pe lângă ele de ții de nas, miros a rânced și a nespălat de la o poștă și încă nu au venit căldurile.