Cât de ușor sunt de manipulat oamenii? Cât de ușor cred orice informație publicată pe rețelele de socializare? Ei bine, o postare a unui medic stomatolog arădean a devenit virală și a arătat, încă o dată, că informațiile false se răspândesc foarte ușor în mediul online. Ce a făcut acesta? A publicat o poză cu un castel din Germania și a scris un text prin care lăsa să se înțeleagă că acel castel este chiar în comuna arădeană Ususău. De aici a început un adevărat tăvălug de distribuiri și comentarii la fotografia care, evident, nu era din Arad. În câteva ore, nu mai puțin de 12 mii de oameni distribuiseră postarea medicului, acesta primind sute de mesaje prin care i se cereau detalii cu privire la localizarea exactă a așa-zisului castel de la Ususău.
„Totul a fost o glumă. Credeam că oamenii vor înțelege. Și în comentarii lăsam să se înțeleagă că e o glumă. Dar lipsa de educație, de cultură generală și falsul patriotism au făcut ca totul să ia o altă amploare. Poate am reușit să atrag atenția, măcar puțin, asupra informațiilor care se distribuie masiv în mediile online. La fel cum postarea mea a fost pe jumătate adevărată – castelul există, doar că nu există în România, la fel se întâmplă de multe ori și cu alte așa-zise știri”, ne-a spus Daniel Rapcau. În final, internauții au înțeles că au fost cumva „trași pe sfoară”, castelul cu pricina nefiind nicidecum la Ususău, sau nici măcar în România. „Am reușit să promovez comuna Ususău mult mai bine decât autoritățile locale și județene”, a mai punctat medicul arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!