Din fragedă copilărie a iubit animalele, asistând şi urmărind la furajarea lor, admirându-le pe cele bine întreţinute, hrănite şi adăpate la timp. După terminarea Facultăţii de Medicină Veterinară din Timişoara, a aplicat cunoştinţele teoretice la cele practice, îndrumând pe majoritatea crescătorilor de animale să respecte pe cât posibil rasa, masa şi casa la taurine, cabaline, ovine şi alte categorii.
Într-o discuţie cu medicul Cuţ Gigel, îmi spunea că le-a explicat la majoritatea celor care posedă animale că o rasă adaptată la o anumită zonă, furajată cu furaje fibroase şi concentrate la discreţie, într-un adăpost corespunzător, va fi în mod sigur şi productivă. În acest fel, cazurile de boală la animale vor fi mai rare, iar intervenţia cu tratamente va fi mai puţin necesară.
Nu scriu aceste cuvinte pentru tânărul medic în scopul de a obţine eu „o stea” şi nici o dorinţă de afirmare, dar oriunde l-am solicitat, la orice oră din zi sau noapte, a fost prezent, iar tratamentul aplicat la găini, câini sau pisici le-a vindecat.
ING. TĂBÂRCĂ ION
GURAHONŢ
Citiți principiile noastre de moderare aici!