ARAD. “Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 48 de ani, din Arad, în timp ce conducea un microbuz pe A1, a intrat în coliziune cu un ansamblu rutier, care era în așteptare pentru a trece frontiera, pe banda de urgență, în coloana de automarfare. Bărbatul de 48 de ani, rănit ușor, la prima vedere, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat că niciunul dintre cei implicați nu consumase alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, anunță IPJ Arad.
Trimite articolul
XPoză de Final Destination. Nu-mi vine să cred că a scăpat cu viață. Întreb din nou, câte accidente de genul mai trebuie să se întâmple ca să se facă ceva cu coloana de TIR-uri? E așa greu să se monteze niște avertismente luminoase, să frâneze lumea din timp? De la Plăvan nu mai am așteptări că face ceva ca să intrăm în Schengen.
-
Asta zic de ani de zile si eu, da pana nu mor vre-o 100 de oameni nu se schimba nimic
Chiar nu inteleg, a innebunit lumea? Pai,ce sa cauti .boule,sa circuli pe banda de urgenta?? Vezi-ti ,naibii,de drumul tau ,ai doua benzi libere ! Doamne ,cati handicapati mintal mai avem printre noi ??!!
-
~care era în așteptare pentru a trece frontiera, pe banda de urgență, în coloana de automarfare~
-
Referirea e la soferul microbuzului care a intrat in automarfarul aflat alaturi de alte tir-uri pe banda de urgenta!Dar unii,vad ca nu au inteles sensul frazei…
-
-
Omule tirul astepta in coloana….la vama….
-
un ins din urbe si eu, camil cel mai probabil s-a referit la cel cu microbuzul ca circula pe banda de urgenta.
Dar voi sunteti dinaia “buni” care le stiti pe toate. -
Da! A innebunit! Ca ia permisul pe spaga! Daca era femeie, il lua pe altceva! Ar trebui sa ia toti soferii lectii de condus pe autostrada!
-
problema se pune invers…nu are ca cauta nimic nici macar un camionpe banda de urgenta cei cepermit acest lucru ar trebui sa faca puscarie in germania banda de urgenta e sfanta ai oprit daca nu ejustificat platestimilioane de euro doar inrrromania banda de urgenta e banda de asteptare e criminal si salbaticie!
-
Încerc să înțeleg logica comentariului tău.. indiferent că e ok sau nu să staționezi pe banda de urgență, ce a căutat ăsta cu jumătate de dubă pe banda de urgență în condițiile în care avea benzile de circulație libere? Era mult mai grav ca tirurile sa staționeze pe i bandă de circulație,neavând cum sa avanseze până le vine randul la vamă
-
Oare de ce individul asta nu a observat TIR-ul stationand pe banda de urgenta ???
Parca spuneati ca rumanii fac accidente din cauza ca nu au autostrazi. Asta unde a facut accidentul ???
Baaaaa … ce sa faceti voi cu autostrazile … nu vedeti ca habar nu aveti sa circulati pe ele ???
Si pe autostrazile din UE tot voi sunteti cei mai tari la accidente. Asta-i māterialul … cand nu ai cu cine … nu ai cu cine si gata.
P.S. Acum vor aparea unii care ne vor spune ca de fapt TIR-ul este vinovat si apoi vor aparea aia care ne vor spune ca de fpat “drumarii” sunt vinovati ca nu au facut nu stiu ce pe autostrada. La pariu … ???
-
Mare dreptate ai… rumunul nu e facut pentru autostrazi .
Daca esti prost cand esti mic, cand devii mare doar te joci … -
Adrian, pe acolo trec mii de masini, microbuze, camioane, autocare zilnic. Tu acuma ii bagi pe toti in oala pt ca unul a facut un accident stupid si nici macar nu stii toate detaliile. Poate ia fost rau, defectiune sau poate a adormit in fine. Ii unul pe luna din zeci de mii de masini care trec pe acolo. Esti un frustrat de vis.
-
Ca circula pe linia continua care despartea banda lui de cea de urgenta!
-
ba omule nebun nu enormal ca bandade urgenta sa fie folosita ca banda de asteptare sau banda pt facut pisu…du te in germaniasavezi cepatesti daca opresti nejustificatpe bandadeurgenta !!un camion nu are ce opri pe banda deurgenta iar daca e urgenta politiasau tehnicul autostrazii trebuie sail semnalizeze imediat ori sainchida o banda de mers!
-
Bai Adrian, ma intreb tu ce natie esti de vorbesti asa? Care “voi rumanii” ?
-
Uite ca nu spun nici ca soferul camionului e vinovat si nici drumarii , vorba ta !…spun doar ca tu esti un porost de bubui , dar bubui frate mai ceva ca bombele din Ucraina …
ma tampitule ! accidente se petrec peste tot in aceasta lume , fie ca e vorba de Germania , SUA , UK sau Africa de Sud , doar tampitii ca tine cred ca doar in romania se petrec accidente ….iar cauza acestui accident nu se mentioneaza in articol , deci iar mananci rahat dupa pofta inimii tale ….daca soferului de pe microbuz i sa facut rau ? sau daca a adormit la volan ? sau daca a avut explozie pe roata dreapta fatza ? sunt atatea posibilitati …dar tu ca un autentic cretin iti desarti tampenia in public ca sa vada toata lumea cat esti de idiot !
Felicitari ! ai trecut examenul de idiot calificat
Noroc ca nu a avut pasageri ca atunci era prapad. Oare politia ia controlat telefonul sau la intrebat cu ce sa preocupat in timp ce conducea?
-
camionul trebuia semnalizat daca era pe banda deurgenta nuai voiesa opresti acolo din punctde vedere legal cel cu camionul e de vinaa cel cu transporterul va spune ca a evitat un pericol iar cel cu camionul oprit e de vina eaz simplu pt un avocat!
Cum sa nu vezi tirul,ca doar nu-i bicicleta….indiferent ce făcea pe banda de urgenta…nici acum nu suntem obișnuiți cu autostrăzile
Cel cu dubita galbena a circulat cu viteza f. mare. Uitati-va la cat de sifonata e dubita. Soferul dubitei trebuia sa adapteze viteza la condițiile din trafic presupunând ca știa ca intra in zona de frontiera, unde sunt staționate zeci de tiruri.