Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că polițiștii Secției 1 Vlaicu din municipiu au identificat un minor și un tânăr de 22 de ani care, în noaptea de 6 spre 7 mai, au furat mai multe scule mecanice electrice dintr-un imobil situat în municipiul Arad. În baza probatoriului administrat de oamenii legii, cei doi au fost reținuți inițial pentru 24 de ore. Pe 15 mai 2024, Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad a decis să admită propunerea de arestare preventivă a celor doi tineri, venită din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Astfel, cei doi vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru furt calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!