Cei trei, toţi arabi, mergeau spre Bihor. După ce a ieşit dintr-o curbă, şoferul BMW-ului a pierdut controlul asupra direcţiei, intrând într-un copac aflat pe marginea drumului.
Se pare că cel care conducea autoturismul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed şi ceaţă). În urma impactului, cei trei tineri au rămas încarceraţi în maşină.
Echipajul de descarcerare din Chişineu – Criş a intervenit pentru a-i scoate dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. Şoferul, în vârstă de 24 de ani, a fost scos uşor din BMW, însă echipajul de descarcerare a întâmpinat dificultăţi pentru a-l elibera pe tânărul care se afla pe bancheta din spate deoarece picioarele acestuia erau prinse sub scaunul din faţă.
După mai bine de o oră, garda de Pompieri Chişineu – Criş a reuşit să-l scoată pe pasagerul din spate, după ce a fost decopertată maşina.
Şoferul şi pasagerul din spate, în vârstă de 26 de ani au fost transportaţi de către echipajele SMURD Arad şi Chişineu Criş la spital.
Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru tânărul de 22 de ani care se afla pe scaunul din dreapta faţă. Victima a suferit leziuni foarte grave şi a decedat.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!