Este al doilea accident care se petrece, în ultima săptămână, în acelaşi loc. Luni, o motocicletă a intrat într-o maşină care a acordat prioritate unui pieton.
Şi de data aceasta, tot pietonul a fost „de vină” pentru producerea accidentului. Un autoturism Hyundai lx55, cu număr de Bucureşti, a frânat la trecerea de pietoni, iar din spate, o maşină Opel care nu a păstrat distanţa la limita evitării oricărui pericol, a intrat în coliziune cu jeepul.
Partea bună este că accidentul nu s-a soldat cu victime. Dar frecvenţa cu care se întâmplă astfel de evenimente în acelaşi loc (intersecţia dintre Calea Iuliu Maniu şi str. Ioan Alexandru) ar trebui să dea de gândit autorităţilor. Poate n-ar strica să fie montat un semafor înainte de a se întâmpla accidente mai grave…
Citiți principiile noastre de moderare aici!