Interlopul din Arad, a cărui casă a fost, de curând, ciuruită de gloanțe, a fost vizitat de hoți! „Locotenentul” lui Fizi a sunat la poliție și a anunțat că din casă i-a disparut o borsetă și o geacă în care avea aproximativ 7.000 de euro, dar și o combină frigorifică. Acum, Fizidean cere ajutorul polițiștilor: „Mi-au furat banii dintr-o geacă și o borsetă. 7.000 de euro. Mi-au furat frigiderul, însă cel mai rău îmi pare că mi-au luat banii. Modemul a fost aici, telefonul portabil l-a luat și de aici, din bucătarie. Vestonul cu banii și cu portofelul erau lăsate în bucătărie… aici erau. 4500 de euro în borsetă și 2500 în veston”.
Îi este teamă pentru viața lui
Temutul Fizi are din nou probleme. Barbatului îi este oarecum teamă pentru că pare să se lupte cu un duşman invizibil. În urma cu aproape două săptămâni, cineva i-a ciuruit casa cu gloanțe, atacatorul nefiind încă identificat. „Acum, până la urmă o să îmi ia și viața, o să mor, mâine, poimâine…”, mărturisește interlopul. Pentru că polițiștii, care au făcut verificări la fața locului mai bine de cinciore, nu au găsit nicio urmă, iar ușa nu a fost forțată, Fizidean crede că suspectul este un cunoscut.
Locuiește singur în vilă
Conform interlopului, fosta lui soție nu mai locuiește în vilă de mai bine de un an, iar din casă au plecat, de curând, atât fiica lui cât și socrii, care s-au speriat teribil când cineva a tras cu o armă de foc spre geamurile de la living. „Soția mea a fost, a venit alaltăieri și și-a luat o parte din lucruri și azi, când am fost eu la Oradea, când am lipsit, a venit în lipsa mea a luat o gramadă de lucruri. Sunt divorțat de soția mea și, din 2015, din 2 decembrie, ea și-a părăsit domiciliul. Eu o să locuiesc în acest imobil. Acum, de două săptămâni, de când s-a tras cu arma eu locuiesc singur și în lipsa mea au a intrat în imobil și mi-au sustras banii”, mai spune Fizidean.
Interlopul cere ajutorul polițiștilor
Fizidean, care făcea parte din una dintre cele mai de temut grupări de interlopi din vestul ţării, sperăca poliția să îi identifice atât pe cel care a tras cu arma în vila sa, cât și pe cei care i-au furat combina frigorifică și banii. „Nu mai știu ce să cred, credeți-mă, nu mai știu ce să cred, m-a disperat cu totul. Toți mă disperă, cu totul…”, mărturisește interlopul. Politiștii o vor audia, zilele acestea, și pe fosta soție a interlopului, pentru a afla și partea ei de adevăr.
Articole pe aceeași temă:
Fizi: „Îl belesc pe cel care a tras cu arma”
Casa interlopului Fizidean, sub tirul armelor de foc!
Ce spune Fizi despre cel care a tras focurile de armă? „Un om care nu are nimic în cap!”
Fizi: „Mănânc pomana celui ce a vrut să-mi asasineze familia”
Fiica lui Fizidean nu-şi revine din şoc! S-a mutat din casă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!