ARAD. Instituția Prefectului a găzduit, marţi, întâlnirea de informare cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială), în cadrul căreia un reprezentant al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) a prezentat materialele de informare și etapele ce urmează a fi parcurse pentru implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).
„Măsurile adoptate prin aplicarea Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI) sunt parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 <Reforme sociale>, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari” – transmit reprezentanţii AJPIS Arad.
VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!