O nouă investiţie imobiliară se pregăteşte să prindă contur în municipiul Arad. Este vorba de un bloc pe şase nivele – parter+4etaje+1etaj retras – care ar urma să se ridice în Micălaca, pe strada Voinicilor nr.21-21B-21C/ strada Renașterii nr.54-56, în apropierea complexului rezidenţial RED2. Proiectul se află la început de drum, investitorul anunţând zilele acestea Primăria în legătură cu intenţia de elaborare a Planului Urbanistic Zonal „Amenajare zonă locuinţe colective” la adresa indicată.
3.030 de metri pătraţi
Potrivit Memoriului Tehnic al investiţiei, „principala funcţiune propusă pentru sit-ul în cauză este cea de <zonă locuinţe colective>. Se propune realizarea unui imobil cu un număr de 30 apartamente, cu un regim de înălţime P+4E+E (retras). Suprafaţa totală a terenului ce urmează a fi reglementată este de 3.030 mp, ea fiind alcătuită din 3 loturi: unul având o suprafața de 500 mp (CF nr.351499), cel de al II-lea cu o suprafaţă de 917 mp (CF nr.351559), ambele cu acces din strada Voinicilor şi cel de al III-lea cu o suprafaţă de 1.613 mp (CF nr. 353951). Pe primele 2 terenuri există pe fiecare dintre ele câte o construcţie cu regim de înălţime P+2E+M, cu destinaţia principală de locuinţe colective. Pe cel de-al III-lea teren se propune realizarea unei construcţii cu regim de înălțime P+4E+E retras cu destinația de locuinţe colective (aprox. 30 apartamente). Zona ce urmează a fi studiată în cadrul PUZ se află în intravilanul municipiului Arad, în apropierea complexului rezidenţial RED 2 – cu un regim de înălţime P+8E, şi a locuinţelor colective de pe strada Beiuş cu regim de înălţime P+4E. Accesul în incintă se va realiza din strada Voinicilor. Drumul de incintă se va realiza astfel încât să permită accesul în interiorul fiecărei parcele propuse. Nu se vor accepta servituţi. Parcarea autovehiculelor se va face în interiorul fiecărei parcele ( asigurându-se un loc de parcare pentru fiecare apartament în parte)” – se arată în documentul citat.
Cine sunt investitorii?
Terenurile luate în studiu aparţin SC 8IMO House Residence SRL (pentru CF nr.353951 în suprafaţă de 1.613 mp şi CF nr.351559 în suprafaţă de 917 mp), Isac Mita, Isac Camelia-Angelica, Dolea Andreea-Ramona şi Dolea Mihai-Ovidiu (pentru CF nr.351499, teren în suprafaţă de 500 mp). Firma amintită mai sus – al cărei obiect de activitate îl constituie construcţia de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale – este deţinută şi administrată de aceiaşi Isac Mita şi Dolea Mihai-Ovidiu. „În momentul de faţă, terenul în cauză are destinaţia de teren intravilan – curţi, construcţii” – indică Memoriul Tehnic.
Trimite articolul
XNiveluri