Activitățile desfășurate au cuprins turul ghidat al orașului Augsburg, cu tema „Apa și importanța acesteia pentru orașul Augsburg”. Elevii și profesorii au participat, de asemenea, la ore, au vizitat ferma piscicolă din Salgen, unde au studiat diverse specii de pești, observând etapele creșterii acestora. Au fost cu toții implicați în activități interactive legate de studiul biosferei acelei zone. Fiecare țară participantă a prezentat lucrări produse de elevi pe tema apei și a resurselor energetice ale acestor țări, precum și alte utilizări ale apei. S-a vizitat una dintre cele mai vechi fabrici de bere din Germania – „Riegele”, apoi Universitatea din Garching și reactorul de fisiune nucleară din cadrul acesteia. Alte obiective vizitate: Muzeul de Știință din Munchen, hidrocentrala din Walchensee, Cheile râului Partnach și fabrica de hârtie din Weihenstephan, unde participanții au putut urmări toate fazele producerii hârtiei, de la reciclare până la obținerea produsului finit.
„Deplasarea în Germania a fost prima experiență de acest fel de care am avut parte și a fost o oportunitate unică de a mă dezvolta pe plan social și de a-mi îmbogăți nu numai cunoștințele în domeniul științei – tema acestui proiect, dar și cultura în legătură cu stilul de viață al persoanelor din alte țări, persoane cu care am avut șansa să leg prietenii”, afirmă eleva Pîrv Ioana din clasa a X-a A, participantă la această mobilitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!