La protestul de vineri au participat aproximativ 60 de angajați ai SJA (aflați în timpul liber), aceștia cerând Ministerului Sănătății deblocarea posturilor și amenințând că își vor da demisiile în bloc dacă nu le sunt satisfăcute cererile. Vineri este ultima zi în care, la sediul SJA, Corpul de Control al Ministerului Sănătății desfășoară controale menite să verifice acuzele angajaților aduse directorului Serviciului Județean de Ambulanță Arad.
“Suntem dispuşi chiar să ne dăm demisia în bloc dacă nu ne sunt satisfăcute cererile, iar aici ne adresăm şi Ministerului Sănătăţii, pentru că solicităm deblocarea urgentă a posturilor, pentru a se putea face angajări. Cerem şi demiterea conducerii actuale a SJA”, a declarat liderul protestatarilor, Mircea Bencecan, care este cel mai vechi asistent angajat al instituţiei – citat de Mediafax.
Potrivit sursei menționate, Bencecan a precizat că ar mai fi nevoie de cel puțin 40 de oameni și că angajaţii SJA lucrează multe ore peste program din cauza lipsei de personal.
Aproape o sută dintre angajaţii unităţii, adică mai mult de jumătate din numărul total, au semnat şi un protest scris, adresat Ministerului Sănătăţii, în care reclamă abuzuri ale managementului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!