ARAD. Câte 185 de cetăţeni suferinzi s-au prezentat în fiecare zi a anului trecut la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a căuta alinare şi vindecare. Aproape 8 pacienţi în fiecare oră. Adică unul la fiecare opt minute. Numărul acestora este în uşoară scădere faţă de anii precedenţi, situaţia datorându-se, probabil, centrelor de permanenţă care funcţionează în tot judeţul.
Concret, lucrurile stau în felul următor. Anul trecut, la Unitatea de Primire Urgenţe au fost contabilizate 67.285 de prezentări ale pacienţilor, din care 52.230 au fost adulţi şi 15.055 au fost copii. În judeţul Arad au fost 910 accidente rutiere şi 583 de agresiuni în cazul cărora personalul UPU a acordat asistenţă medicală de urgenţă. Pacienţi cu traumatisme au fost 9.924. S-au efectuat multe investigaţii în 2018: Computer Tomograf cu substanţă de contrast în cazul a 976 de pacienţi, în timp ce la Computer Tomografie simplă numărul pacienţilor investigaţi a fost de 6.139. Numărul pacienţilor la care s-au efectuat radiografii este 20.191, iar numărul pacienţilor la care s-au efectuat analize sanguine este 34.269. „Cifrele sunt importante, noi încercăm să gestionăm fiecare caz cu profesionalism şi încercăm să rezolvăm urgenţele majore iniţial, dar şi urgenţele medii sau minore astfel încât cetăţenii să fie mulţumiţi” – a subliniat dr. Monica Puticiu, medic şef al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Pre-spitalizare
Ea mai precizează că, în ciuda faptului că UPU este secţie a spitalului, „putem fi consideraţi parte de pre-spital. La noi pacienţii vin, ne solicită asistenţă medicală de urgenţă, noi efectuăm un triaj al urgenţelor şi, în funcţie de caracteristicile pacienţilor, aceştia sunt direcţionaţi în încăperile UPU, apoi sunt preluaţi de către medici şi asistenţi şi sunt examinaţi. În urma examinării, se efectuează indicaţiile de investigaţii paraclinice şi apoi, dacă este necesar, se solicită consult de specialitate al medicilor de gardă din spital. Împreună cu ei se va decide traiectul medical al pacientului care ne-a solicitat asistenţa medicală de urgenţă. Toate aceste lucruri sunt consumatoare de timp şi poate unor pacienţi şi aparţinători li se pare că durata de timp este prea lungă. De fapt, pentru noi, de multe ori această activitate este contracronometru” – a evidenţiat dr. Monica Puticiu.
Investiţii peste investiţii
În prezent, Unitatea de Primire Urgenţe are 27 de paturi, din care 19 sunt pentru adulţi şi opt pentru copii. Pe aceste paturi au fost trataţi toţi cei 67.285 de pacienţi.
„Unitatea de Primire Urgenţe are o mare adresabilitate, deserveşte de fapt tot judeţul Arad. Luând în considerare această adresabilitate, autorităţile publice municipale şi judeţene au avut o preocupare permanentă în îmbunătăţirea condiţiilor necesare acordării asistenţei medicale de urgenţă pentru cetăţenii acestui judeţ. Şi, dacă facem o comparaţie între ceea ce a fost în 2003 şi ceea ce a devenit după finalizarea primei etape de extindere a UPU, există diferenţe foarte mari. Au fost investiţii în infrastructură, au fost investiţii în aparatură medicală. Dar s-a constatat că adresabilitatea a fost în creştere, exigenţele pacienţilor au fost în creştere şi s-a făcut o analiză foarte serioasă a cărei concluzie este că în continuare există nevoia unei îmbunătăţiri şi unei dotări suplimentare. Prin proiectul de extindere a Unităţii de Primire Urgenţe – Faza a II-a, vom avea în dotare proprie un computer tomograf şi un aparat de radiologie şi un ecograf performant cu funcţii dedicate pacienţilor cu probleme cardiace tocmai pentru a scădea timpii de aşteptare a investigaţiilor” – explicat dr. Monica Puticiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!