Am spre 72 de ani şi sunt pensionar. Din anul 1998
am fost ajutat în viaţa mea zilnică de
singuratic şi distrus de moartea unicului meu fiu,
la 25 de ani, iar despre cele două fiice pe care
le mai am, nu ştiu mare lucru de ani de zile. Am
amenajat şi o prăvălie ca să
aibă loc de muncă, dar din cauza
situaţiei financiare, în 18 august 2008, am
fost nevoit a închide totul şi a vinde – eu
fiind bolnav cu inima şi cu o stare emotivă
distrusă total. (…)
M-am internat la azil, la Nădlac. Am fost la notar
şi am semnat contractul, urmând a mi se lua
80% dintr-o pensie de 1009 lei, cât am, plus
7.000 de euro. (…) În 30 decembrie 2008, pe
bază de bilet de voie, am venit la Semlac şi
am hotărât să nu mă mai
întorc la azil. Am început discuţiile
cu o avocată ca să-mi rezilieze contractul
şi să primesc înapoi cei 7.000 de euro.
Am sesizat Protecţia Consumatorului, am sunat la
112, dar nu s-a întâmplat nimic. Am ajuns
la capătul răbdării şi cer:
rezilierea contractului , 7.000 de euro înapoi,
să pot a-mi rezolva cartea de identitate la
Poliţie şi linişte, să am somn
fără probleme. (…)
ROZSA IOSIF
COM. SEMLAC NR. 241
***
Un mic efort…
Am luat legătura cu preotul Gheorghe Balint, pe
lângă parohia căruia
funcţionează azilul la care face referire
cititorul nostru. Iată ce ne-a spus:
„Există un comitet format din mai multe
persoane – din care face parte chiar şi sora
domnului Rozsa – care va lua hotărâri
în ceea ce-l priveşte. Domnul Rozsa a fost
invitat de nenumărate ori – eu, personal, l-am
chemat – să vină să clarificăm
situaţia sa. Dar nu a venit. Ne-a trimis pe cap
Protecţia Consumatorului, Sanepidul… nu
ştiu pentru ce, că nu s-a găsit nimic
în neregulă. Dacă aşa vrea el,
domnul Rozsa este liber să plece din azil. Aici nu
e închisoare. Nu ţinem pe nimeni cu
forţa. Trebuie doar să vină să
clarificăm lucrurile. Cu siguranţă va
primi majoritatea banilor înapoi; nu va primi
7.000 de euro pentru că va trebui să i se
reţină o anumită sumă pentru
perioada cât a stat la noi. Comitetul va
hotărî care este această
sumă” – explică preotul paroh Gheorghe
Balint.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!