ARAD. În 2019, la Chengdu (China), Daniel Lazăr pășise deja pe podium, dar și-a dorit mereu aurul, pentru România și pentru polițiștii arădeni. Nu s-a lăsat descurajat de faptul că în 2021 evenimentul a fost amânat din cauza pandemiei și a continuat antrenamentele. Cu perseverență și ambiție, disciplină și mult antrenament, la ediția din acest an, organizată în perioada 21-31 iulie, Daniel și-a împlinit visul: a urcat pe prima treaptă a podiumului, cucerind aurul, la două categorii: judo – 66 kg. și jiu-jitsu, 70 de kilograme. O performanță uriașă a polițistului arădean, care, după câteva zile de vacanță, va relua antrenamentele pentru competiția din 2023, care se va desfășura la Manitoba (Canada).
„Felicitări, Daniel! Suntem mândri de tine, toți colegii tăi, și te așteptăm acasă, cu medaliile și cu poveștile competiției!”, a transmis IPJ Arad.
Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, ediția 2022, au avut loc, în acest an, la Rotterdam- Olanda. O dată la doi ani, competiția aduce împreună polițiști și pompieri din toată lumea, care concurează la 63 de sporturi. La această ediție s-au înscris peste 10.000 de participanți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!