Miercuri, 23 decembrie, la Sebiș au fost inaugurate noile ambulatorii din cadrul Spitalului de Boli Cronice Sebiș. Investiția a fost posibilă prin proiectulul „Reabilitare, dezvoltare și modernizare ambulatorii ale Spitalului de Boli Cronice Sebiș” care a fost realizat în cadrul Programului Operațional Regional (POR), Axa aprioritară 3, domeniul major de intervenție3.1. Valoarea investiției a fost de 2.298.159,17 lei din care 1.717.973, 49 lei reprezintă finanțare nerambursabilă și contribuția beneficiarului. Valoarea neeligibilă estimată (inclusiv TVA) aferentă acesteia a fost de 169.768,42 lei.
Pentru modul în care a fost gestionat acest proiect, echipa de implementare a fost felicitată de reprezentantul ADR Vest, prezent la conferința finală. „Vă felicităm și noi. Exigențele sunt de evidente, dar acest proiect este unul de succes. Pe toată durata implementării lui nu a fost făcută nici o corecție financiară, ceea ce spune foarte mult despre profesionalismul echipei de proiect” a precizat reprezentantul organismului intermediar al programului, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.
Obiectivul general al proiectului l-a constituit îmbunățățirea nivelului de sănătate a populației orașului Sebiș și a comunelor învecinate prin dezvoltarea unei infrastructuri durabile și eficiente de sănătate ce sprijină asigurarea serviciilor medicale în regim ambulatoriu.
Patru ambulatorii de specialitate
Finalizarea acestui proiect, demarat în 9 decembrie 2014 când a fost semnat contractul de finanțare, a dus la înființarea a 4 noi cabinete de specialitate în cadrul ambulatoriului cu specialitățile medicină internă, neurologie, recuperare medicină fizică și balneologie și pediatrie.Fiecare a fost dotat cu echipament medical performant precum electroencefalograf, ecograf doppler color, nebulizator cu ultrasunete, videocolposcop, electrocauter, holter TA, pletismograf digital, defribilator, ecocardiograf, negatoscop, spirometru etc. Deasemenea au fost amenajate și dotate cu mobilier și echipament medical și trei săli de tratament, toate acestea determinînd o creștere cu 50% a serviciilor publice de sănătate pentru locuitorii din regiune.
O gură de oxigen pentru zona Sebiș
După 10 luni de la demararea proiectului „Reabilitare și modernizare ambulatorii ale Spitalului de Boli Cronice Sebiș” au fost inaugurate noile cabinete din cadrul ambulatoriului spitalului. Un spital pe care edilul local, Gheorghe Feieș, a declarat că l-a salvat de la desființare cu ajutorul sprijinului politic și în care au fost investite, timp de 7 ani, sume mari de bani din bugetul local. „Finanțarea spitalului a fost făcută doar din bugetul local și grație proiectelor europene” susține Feieș. „Nu am primit nici un leu de la Ministerul Sănătății. Am luptat pentru a păstra acest spital și am sprijinit dezvoltarea lui pentru că este vital pentru oamenii din această regiune. Acest spital deservește 74.000 de locuitori. Este foarte important ca acest spital să poată oferi servicii medicale de calitate pentru pacienți” a mai precizat Feieș.
Următorul pas: acreditarea
Unul din aceste proiecte a fost finalizat ieri iar echipa medicală a unității spitalicești, precum și autoritatea locală speră că toate aceste investiții să atragă și acreditarea spitalului. Pentru județul Arad, acest proiect înseamnă în primul rînd creșterea calității actului medical la nivelul județului, și creșterea eficienței la nivel local. Datorită mijloacelor și echipamentelor moderne precum și perfecționării profesionale ale medicilor, pacienții nu vor mai fi redirecționați spre alte centre medicale și vor fi tratați pe plan local. „Vom încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru a facilita accesul populației la serviciile medicale oferite. Vom face, deasemenea, toate demersurile pentru acreditarea spitalului iar aceste ambulatorii vor conta enorm în strategia noastră. Trebuie să apreciez încă o dată că dezvoltarea acestui spital este meritul autorității locale, al primarului Gheorghe Feieș care a luptat foarte mult nu doar să păstrăm acest spital ci și să putem oferi servicii de calitate la cel mai înalt nivel pentru pacienții noștri” a punctat directorul unității medicale, Cristi Sârb.
Felicitări de la județ
Prezent la inaugurare, președintele Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea a ținut să felicite întreaga echipă a proiectului, precum și autoritatea locală pentru acest efort încheiat cu succes. „Investiția este una foarte importantă pentru județul Arad iar ceea ce s-a reușit aici prin finalizarea acestui proiect câștigat pe fonduri europene merită toate felicitările. Nici măcar la Spitalul Județean din Arad nu am reușit, pe aceeași linie de finanțare să finalizăm ambulatoriul. S-a finalizat partea de construcție, dar nu am reușit să asigurăm și dotarea cu aparatură tehnică. Faptul că aici, acest proiect s-a finalizat integral este de apreciat și merită toate felicitările. Vreau să îi asigur pe cei din Sebiș că vom sprijini cât putem proiectele pe care autoritatea locală le va demara în viitor și sperăm că județul Arad va găsi sprijin și de la acest nouGuvern” a precizat Adrian Țolea.
Necesar medical
Directorul spitalului, Cristian Sârb, a precizat că vor fi făcute demersurile pentru angajarea a patru medici, a cel puțin cinci asistenți precum și două îngrijitoare. Aceștia se vor adăuga echipei medicale actuale fomate din patru medici primari, doi medici specialiști, doi medici rezidenți precum și personal mediu sanitar.
„Am fost o echipă de profesioniști”
În spatele rezultatelor care sunt de netăgăduit (cele patru cabinete medicale de specialitate, noi înființate, cele 18 echipamente medicale și mobilier medical achiziționate) a fost munca unei echipe care luni de zile a muncit pentru ca panglica să poată fi tăiată. „A fost o muncă foarte grea. Am avut și eșecuri dar am avut și multe reușite iar această zi demosntrează că ne-am făcut treaba cu bine. Proiectant, constructor, reprezentanți ai autorității locale, toți am format o echipă de profesioniști care prin dăruirea lor, experiența și coeziunea care s-a creat am reușit să ducem la bun sfârșit proiectul” a ținut să menționeze, managerul de proiect, Corlan Costinel. Cât despre dificultăți, cele mai multe au fost cauzate de birocrație. „Foarte multe documente, aprobări, avize. Acestea sunt procedurile pe care am încercat să le respectăm dar au mai apărut probleme. Vreau să mulțumesc autorității de management, ADR Vest, unde am găsit înțelegere și am primit sprijin de câte ori a fost nevoie” a mai precizat managerul proiectului.
Un câștig pentru sistemul de sănătate
Despre rezultatele proiectului a vorbit și directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Gheorghe Domșa: „Când am vizitat ambulatoriul am avut o surpriză. Nu mă așteptam să văd un ambulatoriu atât de elegant și , fără să se supere nimeni, un ambulatoriu cu echipamente medicale. Când am fost la inaugurarea ambulatoriului din Spitalul Județean, camerele erau goale. Aici există toate dotările pentru un act medical de calitate” , a precizat Domșa.
Din acest moment, pacienții din oraș dar și din împrejurimi pot beneficia de un plus de calitate al actului medical din acest spital. Cel mai apropiat spital este cel din Ineu, dar cele două sunt complementare în ceea ce privește specializările oferite pacienților, ceea ce este un real câștig pentru locuitorii din regiune care nu mai sunt nevoiți să meargă la Arad pentru tratament.
Citiți principiile noastre de moderare aici!