Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Arad (CJA) a fost una liniştită, în ton cu perioada de vacanţă, până la un proiect de hotărâre care vizează închirierea unui imobil aflat pe strada Banu Mărăcine. Consilierii locali ai opoziţiei au cerut explicaţii referitoare la preţul prea mic cerut pentru închirierea spaţiului cu pricina, tonul fiind dat de Gheorghe Sabău. Acesta a cerut un amendament prin care să crească preţul cerut pe chirie, dar preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, a replicat faptul că preţul cu pricina a fost stabilit de un evaluator autorizat.
Răspunsul nu a mulţumit însă Opoziţia. „Pentru ce a fost plătit un evaluator? Nu ne trebuie un specialist care să ne spună ce chirie să luăm pe imobilul cu pricina. Era foarte simplu să ne uităm la preţul pieţei şi gata. Aşa am plătit, probabil, 1.000 de euro unui evaluator care ne spune să închiriem imobilul cu 400 de euro”, a intervenit şi Caius Parpală.
Secretarul judeţului, Ioan Silaghi, a intervenit şi el pe subiect explicând faptul că CJA poate să ceară un preţ mai mare, doar că evaluatorul a stabilit un preţ informativ. Preţul nu a fost crescut, proiectul ok, trecând până la urmă cu 18 voturi pentru şi 10 împotrivă.
Unanimitate în rest
Celelalte 15 proiecte aflate pe ordinea de zi au trecut în unanimitate, toţi consilierii votând pentru aprobarea lor. S-a votat, printre altele, aprobarea banilor pentru transportul profesorilor, cofinanţarea intervenţiilor medicale de urgenţă, închirierea unui imobil în Curtici, constituirea comisiei de evaluare a managerului Centrului Cultural Judeţean, o nouă organigramă la Protecţia Copilului, modificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru judeţul Arad şi repartizarea către bugetele locale a unor sume pentru proiecte de dezvoltare care necesită cofinanţare din partea consiliilor locale.
Două fără vot
Două dintre proiectele incluse pe ordinea de zi au fost retrase. Ioţcu a precizat că proiectul referitor la amenajarea pistei Clubului Aeronautic Ineu se amână pentru că dosarul lucrării nu este finalizat. Al doilea proiect amânat se referă la încredinţarea serviciului de interes economic general către SC „Aeroportul Arad” SA. „Nu a sosit un aviz de la Consiliul Concurenţei, iar fără acest aviz proiectul de hotărâre nu poate fi adoptat”, spune Ioţcu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!