S-a anunţat că se va schimba ritmul, s-a anunţat că nu se vor mai accepta lucrări neconforme din punct de vedere calitativ, s-a anunţat că, pentru performanţă, este nevoie de oameni. S-a mai anunţat şi faptul că organigrama Consiliului Judeţean Arad se va „îngrăşa” cu 47 de posturi. Totul pentru performanţă. Toate anunţurile enumerate mai sus au fost făcute de preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca. Cu toată împotrivirea Opoziţiei, hotărârea care face referire la înfiinţarea de noi posturi a fost adoptată. Toţi aşteptam ca, acum, să fie angajaţi oameni în posturi de execuţie, oameni calificaţi, specialişti care să aducă plus-valoare (n.r. – un cuvânt des folosit în CJA) instituţiei. Dar, la prima vedere, organigrama cea nouă este înţesată de şefi, şefuleţi, directori, directoraşi, posturi înfiinţate special pentru personalul de conducere. O vizualizare a referatului care a însoţit hotărârea referitoare la explozia de şefi lasă un gust amar: CJA va intra în cheltuieli uriaşe cu salarizarea, dar nu suntem foarte convinşi că performanţa se va schimba substanţial. Sperăm să ne înşelăm.
Dar să le luăm pe rând. După cum am anunţat deja, se vor înfiinţa 47 de noi posturi. Totuşi, numărul noilor angajaţi va fi mult mai mare. Pentru că au existat şi posturi vacante pe care Cionca a anunţat că le va scoate la concurs. Ce nu a mai anunţat preşedintele CJA este că multe dintre aceste posturi vor fi dedicate… şefilor. Va fi înfiinţat Biroul Audit Intern, pentru care a fost înfiinţat un post de şef de birou şi un post de execuţie. În plus, angajaţii Compartimentului Audit Intern, care există deja, vor trece în noua structură. Apoi, va fi înfiinţat Serviciul Corp Control (renumita deja Poliţie a Lucrărilor), pentru care a fost înfiinţat un post de şef de serviciu şi şapte posturi de execuţie.
O comasare pentru un şef
În noua organigramă vor dispărea, scriptic cel puţin, mai multe servicii şi birouri. Pentru că va lua fiinţă Direcţia Comunicare şi Strategii, un „ghiveci” care pare să fi fost înfiinţat doar pentru a avea un post de director. Pentru că, bineînţeles, pentru această direcţie va fi condusă de un director executiv, post nou înfiinţat (potrivit zvonurilor, cu dedicaţie). Pe cine va conduce acest director? Pe multă lume, pe zeci de angajaţi care nu au nicio legătură unii cu alţii. De exemplu, în subordinea directorului nou va intra Serviciul Cooperare Instituţională şi Relaţii Externe, care va avea un şef serviciu, Serviciul Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, şi aici fiind un şef serviciu, Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi Mass Media şi Compartimentul Analiză Informatică (?).
Şi alţi şefi
Şi nu se termină aici posturile de şefi gândite de Cionca şi subordonaţii din CJA. La Direcţia Economică, pe lângă actualul director, va fi înfiinţat încă un post de director, de această dată un director executiv adjunct. În cadrul acestei direcţii vor funcţiona Serviciul Contabilitate, cu un post de şef serviciu, Serviciul Venituri, cu un post de şef serviciu, Serviciul Buget, cu încă un şef şi noul Compartiment Executare Silită. Un alt serviciu nou gândit este Serviciul Reparaţii şi Întreţinere Drumuri Judeţene, unde vor fi aduşi opt noi angajaţi, dintre care unul, bineînţeles, şef serviciu. În continuare, în referatul care explică noua organigramă, sunt enumerate celelalte servicii din cadrul CJA care, fiecare dintre ele, are câte un şef.
Câţi şefi, câţi angajaţi?
În momentul în care organigrama va fi complet ocupată, la Consiliul Judeţean vor fi 30 de şefi şi 234 de posturi de execuţie, de oameni care lucrează. Raportul arată că, în CJA, va fi un şef la şapte persoane. Dacă mai „reformăm” organigrama de vreo două ori, sunt şanse mari să ajungem la un raport de egalitate: un şef la un angajat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!