Din cinci martori, câţi au fost citaţi la primul termen de judecată în cazul bătăii de la Joie de vivre, unde Adrian Arba (Topa), Ioan Druţă (Ionuş Popa) şi Sorin Mercea (Zoff) au fost implicaţi într-o altercaţie, s-a prezentat un singur martor, o chelneriţă care era de serviciu în dimineaţa respectivă. Adelina Bianca Jurcoi şi-a menţinut declaraţia dată procurorilor şi a povestit încă o dată ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, asupra mărturiei fetei pluteşte un semn de întrebare, ţinând cont că s-a contrazis ieri de multe ori când.
Una dintre aceste contraziceri este edificatoare: după ce a susţinut că a stat ascunsă pe toată durata altercaţiei şi că nu i-a văzut pe niciunul dintre cei trei inculpaţi, chelneriţa a spus că Topa, “Ionuţ Popa” şi Zoff s-au numărat printre puţini clienţi aflaţi în restaurant în dimineaţa cu pricina şi că a observat că se purtau calm, decent şi non-violent. Martorul a mai declarat că nu ştie nimic despre dispariţia înregistrărilor camerelor de supraveghere.
Judecătorul a decis că următoarea înfăţişare va avea loc pe 31 august. Pentru ca audierile să decurgă mai repede, acesta a dispus că martorii citaţi astăzi, dar care nu au dat curs citării, să fie aduşi cu mandat de aducere la următorul termen.
Liberi?
Avocatul celor trei inculpaţi a cerut instanţei să întrerupă măsura de arestare preventivă şi să îi elibereze pe Topa, Zoff şi Ionuţ Popa. Cererea va fi analizată de judecător.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!