Autospeciala a fost alocată, cu drept de folosinţă gratuită, de către CJA pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire a acestui termen. „Una dintre prioritățile noastre o reprezintă îmbunătățirea condițiilor în sistemul de sănătate, astfel încât arădenii să beneficieze de servicii de calitate. Sistemul de urgență reprezintă cea mai importantă componentă, deoarece implică salvarea de vieți. SMURD Nădlac deservește mai multe localități, implicit traficul de tranzit aferent zonei de frontieră, astfel încât dotarea cu o nouă ambulanță este necesară, deoarece actuala ambulanță este defectă de câteva luni, iar activitatea SMURD Nădlac este blocată”, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Totodată, CJA a depus un proiect prin care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad va primi o serie de autospeciale şi echipamente în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile. Prin acest proiect, ISU Arad va primi trei ambulanţe pentru asistenţă medicală de urgenţă tip B2, dar și alte echipamente de intervenție în caz de urgență.
Trimite articolul
XSa ne intelegem: ambulanta primita nu este noua, este o ambulanta cu peste 100.000 km. Dar este bine si asa, este un cadou binevenit de la dl Cionca, caci ajuta orasul Nadlac sa aiba astfel o ambulanta de rezerva. Cand se va strica cea care se tot strica va fi una de rezerva, cand se strica cea primita acum va fi reparata cea veche etc. Problema e ca orice reparatie tot din bugetul orasului Nadlac se va face. E drept ca se mai primesc niste bani de la Consiliul Judetean care pot fi folositi pentru repararea acestor ambulante. S-au facut eforturi de catre dl deputat Eusebiu Pistru la rugamintea dlui primar Marginean din Nadlac, ca sa se treaca serviciile de Smurd, platite din bugetele locale, la bugetul MAI (sunt mai multe localitati din tara in aceasta situatie). Legea propusa si votata de Parlamentul Romaniei a fost intoarsa de dl Presedinte Iohanis si s-a constata ca ceva este neconstitutional sau nelegal, etc. Legea a picat si Nadlacul, Vinga vor ramane cu aceste servicii platite in continuare din bugetul lor local. Acum nu ar fi o problema atat de mare, dar salariile angajatilor sunt maricele, undeva la 4000 lei/luna ori 13 angajati ori 12 luni, se aduna niste bani. Oamenii isi merita banii, sunt bani castigati cinstit, nu asta e problema. Problema e bugetul micului orasel Nadlac rau stramtorat de aceste cheltuieli. Doar o reparatie in 2018 a fost de 17.000 lei. Asta in conditiile in care ar mai exista variante sa se reprimeasca inapoi vechiul sistem de ambulante platit de la bugetul de sanatate de Stat, care s-a inchis in 2008 datorita crizei economice. Asta ar insemna sa inchidem actual Smurd printr-o decizie de Consiliul Local, angajatii actuali ai Smurd s a fie pusi pe liber si apoi Primarul sa faca demersuri pe la Serviciul de Ambulanta, pe la Casa de Sanatate sau Ministerul Sanatatii ca sa primesca Ambulanta. Consiliul Local actual nu a fost de acord cu desfintarea Smurd cand s-a pus problema in 2018, odata cu majorarea salariilor de catre guvernul PSD, cand bugetul local Nadlac de abia a mai avut bani sa plateasca salariile celor de la Smurd. Iata o problema cu care se va lovi un viitor consiliu local care va fi votat probabail in iunie 2020.