Un eveniment rutier ciudat a răscolit, marți seara, comunitatea locală din comuna Felnac. Troița de la marginea satului, la care oamenii se închinau, potrivit tradiției, în a doua zi de Rusalii, a fost spulberată de un șofer băut aflat la volanul unei Skoda. Monumentul era încadrat de doi copaci, unul dintre aceștia fiind rupt în trei bucăți în urma accidentului.
“Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că ieri seară (marți seara-n.r), în jurul orei 20.30, un bărbat de 39 de ani din Sâmpetru German a condus un autoturism pe DJ 682, iar în dreptul unui imobil din localitatea Felnac a pierdut controlul asupra direcției de deplasare părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, a fost rănit ușor un tânăr de 18 ani, pasager în dreapta spate în autoturism. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală ușoară și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, conform procedurii fiind recoltate două probe biologice” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon, Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
“Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne”. Acesta e mesajul inscripționat pe troița aflată la ieșire din comuna Felnac spre Secusigiu. Aici obișnuiesc să iasă, an de an, localnicii îmbrăcați în costume populare, în a doua zi de Rusalii. Locul în care se află troița a fost amenajat în urmă cu aproximativ doi ani de către administrația locală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!