ARAD. Tineri din 15 state (Belarus, Bosnia, Bulgaria, Cehia, Georgia, Islanda, Republica Moldova, Muntenegru, Maroc, Polonia, România, Serbia, Tunisia, Turcia şi Marea Britanie) au participat la o Şcoală de vară, în perioada 3-6 iulie 2013, care s-a desfăşurat la Londra, în organizarea AECR (Alliance of European Conservatives and Reformists) şi a organizaţiei de tineret a Partidului Conservator Britanic, partid de guvernământ în Marea Britanie. Delegaţia română a fost formată din doi tineri: Emanuel Grec, absolvent al Facultăţii de Ştiinte Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul UVVG Arad, specializarea Relaţii Internaţionale şi studii europene şi Andrei Roibu, elev încă, în clasa a XII-a în Piatra Neamţ, olimpic internaţional la matematică, dar pasionat de ştiinţete politice.
Programul, foarte dens a fost axat pe dezbaterea unor probleme de actualitate a vieţii politice din Uniunea Europeană, în primul rând rolul pe care trebuie să-l joace tinerii în viaţa politică în statele de unde provin, dar şi la nivel de Uniune, efectele mesajului politic, rolul economiei de piaţă, mass-media şi rolul ei în campaniile politice…au fost doar câteva dintre temele în care tinerii români prezenţi la Londra s-au remarcat prin opiniile lor îndrăzneţe.
Întâlnirile de la Parlament cu Grupul Partidului Conservator Britanic, cu parlamentari din alte partide politice, cu importanţi factori de decizie de la nivel parlamentar şi guvernamental, au completat programul foarte bine pus la punct de organizatori, care au asigurat tot ceea ce era necesar pentru reuşita acestor dezbateri.
Relaxare pe malurile Tamisei
Nu au lipsit nici momentele de relaxare în inima Londrei, vizitele şi plimbările, care au reuşit să-i facă pe participanţi să nu uite zilele petrecute la Londra. Întâlnirile s-au desfăşurat pe malurile Tamisei, pe malul opus celebrului MI 6, prezent în filmele de aventuri britanice, iar românii au fost singurii participanţi care au arborat pe masa sălii de conferinţe care le-a fost alocată, Drapelul Naţional. Speranţa politicii româneşti sunt astfel de tineri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!