Autoturismul – un Fiat Punto – la al cărui volan se afla tânărul în vârstă de 34 de ani s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul a rămas încarcerat, pentru scoaterea lui a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului Ineu. De asemenea, la eveniment au mai intervenit și o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță și un echipaj din cadrul IPJ Arad.
Urmează ca polițiștii să stabilească împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.
UPDATE: În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că victima avea suspendat dreptul de a conduce. Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei, iar în urma impactului șoferul a fost proiectat afară din autoturism, ajungând sub acesta.
“Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că în jurul orei 03:30, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Șicula, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 709 – dinspre Cermei spre Șicula – pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a sensului său de mers”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!