Potrivit IGPR în accident au fost implicate un TIR și un autoturism, traficul rutier fiind oprit în ambele sensuri. Potrivit primelor informații primite de la fața locului, două persoane din autoturism au fost rănite. Este vorba despre conducătoarea mașinii și despre un bărbat, pasager pe scaunul din dreapta. Un echipaj de descarcerare și unul SMURD au fost solicitate la fața locului. Femeia care se afla la volanul autoturismului a avut nevoie de intervenția celor de la descarcerare.
Potrivit ISU Arad, conducătoarea auto era conștientă, însă picioarele i-au fost prinse sub bordul mașinii. Pasagerul care se afla pe scaunul din dreapta a fost scos afară din autoturism de către ceilalți participanți. Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a afla cu exactitate împrejurările înc are s-a produs accidentul.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!