„Sâmbătă, 10 februarie 2018, Ministerul Transporturilor împreună cu CFR Marfă, CFR SA și CFR Călători, au pus in circulație un tren-probă de tip Ro-La pe relația Terminal Curtici – Simeria – Petroșani – Craiova. Trenul încărcat cu 8 camioane a parcurs întreaga distanță în mai puțin de 12 ore și a reprezentat un prim pas pentru implementarea acestui proiect, cu beneficii importante atât pentru transportatorii rutieri, cât și pentru mediu” – anunță Ministerul Transporturilor, printr-un comunicat.
Potrivit aceleiași surse, începând din noiembrie 2017, au fost alocate sumele necesare pentru subvenționarea acestui tip de transport, de la bugetul de stat, prin Administrația Fondului pentru Mediu. E vorba de 10 milioane de lei,sumă destinată demarării Programului Ro-La, prin care se transferă un segment al transportului de marfă dinspre transportul rutier către calea ferată. Prin acest program se urmărește reducerea efectelor negative pe care transporturile rutiere de marfă le produc asupra mediului.
„Suntem încrezători în acest proiect care va pune România pe harta transportului combinat din Europa” – susțin reprezentanții Ministerului Transporturilor.
Despre Ro-La
Transportul de tip Ro-La (Rollenden Landstrassen – „şosea rulantă”) reprezintă forma particulară de transport combinat în care vehicule rutiere autopropulsate sunt transportate pe calea ferată, în trenuri compuse din vagoane specializate. Încărcarea şi descărcarea vehiculelor rutiere se realizează în terminale specializate, prin intermediul sistemelor proprii de autopropulsie şi prin rulare pe roţile proprii.Șoferii vehiculelor rutiere autopropulsate potcălători în același tren, în vagoane de călători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!