Conform Inspectoratului de Poliție Județean Arad, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 3.40. „Din cercetări a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din Tunisia care conducea un autoturism pe strada Margareta Bibici, ajungând la intersecția cu Bulevardul General Dragalina, a intrat în coliziune cu un stâlp metalic apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă”, transmit reprezentanții IPJ Arad. În urma impactului, un bărbat de 31 de ani, tot tunisian, a fost rănit ușor.
Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat o valoare de 0,45 mg./l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au mai precizat că „În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere, polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale care se impun”.
Trimite articolul
Xce dzo koata astia pe aici?
-
E plin de strainezi romanica…asta este numa inceputul…