Un bărbat pe care jandarmii arădeni l-au sancţionat de mai multe ori până acum pentru vânzarea de țigări netimbrate, s-a gândit că ocupaţia sa se încadrează într-una din excepțiile restricțiilor de circulație a persoanelor. Aşadar, omul s-a prezentat la „locul de muncă”, nu înainte însă de a completă o declarație pe proprie răspundere, bifând ca motiv de deplasare rubrica: ,,interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi”.
De această dată nu a avut asupra sa țigări netimbrate, venise doar să testeze vigilența autorităților. Jandarmii i-au adus la cunoștință că activitatea pe care ar fi intenționat să o desfășoare este ilegală și nu poate fi încadrată la activități profesionale, mai ales că nu și-a putut demonstra nicio calitate de angajat, persoană fizică autorizată, liber profesionist sau altă calitate profesională.
A fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei pentru nerespectarea măsurii privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!