ARAD. Peste 2.400 de căsătorii şi peste 800 de divorţuri! Acesta este rezumatul activităţii de stare civilă a arădenilor în anul 2012. Direcţia Judeţeană pentru Statistică Arad a confirmat faptul că există unele luni în care căsătoriile sau divorţurile sunt mai multe, iar în alte luni cuplurile par să se înţeleagă mai bine şi nu ajung să se despartă.
August, luna nunţilor
Statistica a confirmat ceea ce tinerii arădeni ştiau deja: luna august este cea mai căutată lună pentru unirea destinelor. În anul 2012 nu mai puţin de 430 de cupluri din Arad au spus „Da” şi au pornit pe un drum împreună. Cea de a doua cea mai prolifică lună atunci când vine vorba de căsătorii este septembrie – 366 căsătorii, în timp ce în martie au fost doar 94 de astfel de evenimente – intrarea în Postul Paştelui fiind una dintre cauzele scăderii căsătoriilor.
Divorţuri de primăvară
În ceea ce priveşte divorţurile, arădenii se pare că aleg să se separe după ce ies din iarnă şi sunt, poate, afectaţi de astenia de primăvară. Astfel că dacă în ianuarie nu a fost raportat niciun divorţ, în martie au fost nu mai puţin de 151 de astfel de situaţii. În medie, fiecare lună aduce peste 50 de destrămări de familii, iar în 2012 arădenii nu au mai ţinut cont de sărbătorile de iarnă şi au ales să meargă pe drumuri diferite. Dacă în decembrie 2011 au fost doar 22 de divorţuri, în 2012 numărul acestora a fost de patru ori mai mare!
Una peste alta, Aradul stă încă bine la capitolul întemeiere de familii, ţinând cont că raportul căsătorii – divorţuri vine în favoarea unirii de destinelor.
CITESTE SI:
Membrii unei familii, gasiti in stare de inconstienta
Citiți principiile noastre de moderare aici!