ARAD. Şi a venit şi momentul bugetului judeţului să fie supus la vot. Şi, pe lângă buget, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Arad (CJA) s-au mai aflat încă 25 de proiecte de hotărâre dintre care trei au fost retrase. Şi au mai rămas 23 în total. Toată lumea se aştepta la o şedinţă aprinsă, mai ales că în discuţie se afla bugetul judeţului pentru anul 2013. Dar aşteptările nu au fost confirmate. Absolut toate punctele aflate pe ordinea de zi au trecut de votul tuturor consilierilor judeţeni. A fost votat bugetul judeţului, bugetul Companiei de Apă, închirierea unor spaţii care aparţin consiliului, modificarea organigramelor unor instituţii aflate în subordinea CJA, amenajarea perdelelor de protecţie pe drumurile judeţene, unele modificări ale hotărârilor votate anterior, dar şi aprobarea garantării unor împrumuturi luate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Toate acestea au fost votate în unanimitate.
Şi un scandal
Singurul proiect de hotărâre care a iscat probleme s-a referit la reabilitarea a cinci kilometri de drum judeţean care face legătura între Semlac şi Şeitin. Şi nu lucrarea în sine a fost problema, ci continuarea acestei şosele, respectiv drumul judeţean care face legătura între Şeitin şi Nădlac.
„Pe lângă drumul dintre Semlac şi Şeitin, ar trebui să se aibă în vedere şi reabilitarea drumului dintre Şeitin şi Nădlac, care a fost modernizat în urmă cu numai trei ani de zile”, a atras atenţia Gheorghe Sabău. Răspunsul preşedintelui CJA, Nicolae Ioţcu, care a spus că există bani în bugetul de reparaţii şi întreţinere a drumurilor l-a mulţumit pe Sabău.
„Problemele de pe acest drum au apărut din cauza devierilor foarte dese a traficului greu de pe DN 7 pe drumul Nădlac-Şeitin şi mai departe spre Semlac”, a explicat Ioţcu. Însă Mircea Purcaru a insistat pe drumul dintre Şeitin şi Nădlac. „Peste 900.000 de lei a costat kilometrul de drum aici. O sumă destul de mare, iar acum şoseaua este plină de gropi”, a spus consilierul.
Un drum pământ
Replica preşedintelui CJA a fost una acidă: „Acela a fost drum de pământ, de aceea a costat atât de mult modernizarea lui. Iar, potrivit raportului Curţii de Conturi, în judeţul Arad plătim sub media naţională drumul de kilometru modernizat. Iar lucrarea a fost contractată în urma unei licitaţii publice, câştigătorul fiind declarat cel care a oferit cel mai mic preţ. Ţinând cont că sunteţi la Putere acum, schimbaţi legea. Să nu mai câştige licitaţia cel care oferă preţul cel mai mic”. Purcaru a ţinut să precizeze că, totuşi, drumul trebuia să ţină mai mult de doi ani de zile. „Sunt convins că trebuia să ţină mai mult. De aceea, vom verifica dacă lucrarea mai este în garanţie, iar dacă este aşa, constructorul va efectua reparaţiile pe cheltuiala lui. Dacă nu, avem fondul de reparaţii”, a încheiat Ioţcu discuţia.
Încă o şedinţă
Preşedintele CJA a anunţat că, cel mai probabil, peste câteva zile, la începutul lunii aprilie, va avea loc o nouă şedinţă, de această dată extraordinară. „În urma unei hotărâri a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, va trebui să preluăm drumurile care se află la minister în cadrul PNDI. Cel mai probabil vom organiza o şedinţă extraordinară pentru a grăbi procedurile şi pentru ca drumurile să reintre în posesia administraţiilor locale”, a încheiat Ioţcu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!