Nu au abandonat nicio secundă ideea închiderii inelului de centură a municipiului Arad, printr-un drum care să lege DN 7 de DN 79, iar insistenţele au dat roade. Vorbim aici despre cei de la Consiliul Judeţean Arad, care au anunţat acest proiect încă de acum cinci ani de zile. Între timp, după instalarea actualei conduceri, cu vicepreşedintele Sergiu Bîlcea la conducerea drumurilor judeţene, s-a „apăsat pedale de acceleraţie” pe acest proiect, iar primele rezultate încep să apară. Chiar dacă nu a fost realizată în exerciţiul financiar european 2014-2020, centura a primit finanţare nerambursabilă de la Guvern pentru realizarea proiectului tehnic, urmând să fie accesate fonduri europene în exerciţiul financiar 2021-2027 imediat ce acesta se va deschide. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/2020 pune la bătaie fonduri pentru demararea proiectării tehnice în ceea ce priveşte investiţiile care vor fi realizate în viitorul exerciţiu financiar.
„Am primit confirmarea că proiectarea centurii de sud-est a municipiului Arad va fi finanţată din aceste fonduri guvernamentale. Până la momentul deschiderii sesiunii de finanţare europeană 2021-2027 noi vom avea întocmită documentaţia tehnică necesară, urmând să solicităm fondurile pentru execuţie imediat ce acest lucru este posibil”, ne-a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Aşadar, pas uriaş pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Aradului ultimilor ani. „Ne-am propus să realizăm această centură şi nu ne lăsăm până nu o vom face”, a mai menţionat Bîlcea.
Ce spune ordonanţa?
Potrivit OUG 88/2020, s-a luat decizia finanţării documentaţiilor necesare pentru proiectele pentru care se va cere finanţare europeană în viitorul exerciţiu financiar. Printre prevederile care stau la baza acestei ordonanţe se specifică: „proiectele de infrastructură necesită perioade de timp de aproximativ 1-2 ani pentru pregătirea și elaborarea documentațiilor tehnico-economice, respectiv pentru elaborarea și aprobarea studiului de fezabilitate și/sau a proiectului tehnic de execuție, cu impact asupra ritmului de implementare și a riscului de dezangajare la nivelul programelor operaționale; pentru absorbția fondurilor europene alocate României în perioada 2021-2027 este necesară crearea cadrului de reglementare a unor mecanisme eficiente pentru pregătirea portofoliului de proiecte al României, mai ales a portofoliului de proiecte din domeniul infrastructurii de interes național/local și regional, precum și pentru portofoliul de proiecte aferent domeniului de specializare inteligentă”.
Pe POIM
În ceea ce priveşte programul de finanţare pe care vor fi solicitate fondurile necesare realizării acestei centuri, proiectul va fi depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.
Trimite articolul
Xnu facet centura sa mearga astia cu tiru dti bani la pensionari ca navem ba i de medicamente
ca nu mai va votam magarilor DATI BANII LA OAMENI IN VARSTA !
-
Habar nu ai cum funcționează fondurile europene…
Au primitiv acordul. Pana sa fie gata proiectul si sa primească banii si sa tie gata mai dureaza 5 sau 10 ani cand nu va mai stii nici dracu cine e Balcea asta.
Ei se laudă că nu aveau proiect și or sa primească acum mărunții de la guvernu prieten sa facă un proiect după ce au încercat acum 2 ani in scop electoral să finanțeze proiectul printr-un program european unde știau din start că e neeligibil și unde în mod evident au pierdut și au dat vina pe guvernul PSD de atunci:)). Acum după x ani prezintă o prostie măruntă ca pe o mare realizare.
EI chiar in campania electorală, atâta și ține toată povestea cât campania. Se va relua discuțiaasta, ca o promisiune în următoarea campanie….și tot așa.
Nu-mi dau seama cum nu a reusit geniul Balcea in afaceri private. Se pricepe la atatea, si la drumuri, si la proiecte, si la social, si la cultura, si la sport, si la evenimente.