Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță că, în acest sfârșit de săptămână, vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă a anului, iar sâmbătă, în ziua de Bobotează, se vor înregistra temperaturi de până la 16 grade, urmând ca, de marți, să se mai răcească.
„De Bobotează va fi o vreme extrem de caldă, vor fi între 6 și 16 grade, ziua, iar noaptea, între -2 și 8 grade, doar prin estul Transilvaniei, să fie undeva pe la -5, -6 grade, fără precipitații. Vineri vor fi temperaturi între 2 și 12 grade și precipitații, mai ales ninsori, vor mai fi la peste 1.700 de metri altitudine, iar în zonele mai joase vor fi precipitații mixte. Trecătoare și nesemnificativă o să fie și lapovița prin nord, vest și centru. De interes pentru week-end sunt temperaturile ridicate și, mai ales, dimineața și noaptea, va fi ceață, prin sud, nord, centru”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu ANM.
Meteorologii precizează că vremea foarte caldă va mai dura și luni, dar de marți, temperaturile vor mai scădea, dar tot peste norma normală se vor situa.
„Treptat, începând de marțea viitoare, o să înceapă să scadă temperaturile, dar chiar și așa, ele vor fi, prin centru, sud, vest, un pic mai mari decât în mod normal. Poate prin partea de est să fie și valori ceva mai apropiate de normal. Se răcește, nu o să mai fie abateri față de normal de câte 10 grade așa cum va fi în acest weekend, dar tot 3, 4 grade în plus vor fi și în săptămâna viitoare”, a explicat meteorologul, conform Mediafax.
Potrivit specialiștilor, în această perioadă, temperaturile normale ar fi între -3 și 5 grade, cu -1 grad prin estul Transilvaniei, 5 grade pe litoral și 3 grade în București.
„Fiecare regiune va avea propria evoluție. Cel mai repede se va răci în Moldova, în jur de 2-3 grade. În vestul țării, vor scădea temperaturile de la 14 grade, până la 7-8 grade. Este posibil ca în a doua jumătatea a săptămânii viitoare, să avem temperaturi apropiate de norma acestei perioade. Chiar dacă noi vom simți că vremea se răcește, dacă e să comparăm cu ce va fi în acest sfârșit de săptămână, tot peste normal o să fie”, a mai adăugat reprezentantul ANM.
Unde-i gerul de Bobotează? Termometrele vor urca până la 16 grade!
Unde-i gerul de Bobotează? Termometrele vor urca până la 16 grade!
Reactualizat la:
Administraţia Naţională de Meteorologie: De Bobotează, vremea va fi extrem de caldă, cu temperaturi de până la 16 grade!
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Au fost desemnați în urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Local
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2025.
Local
În cadrul proiectului, vor beneficia de lucrări de modernizare și dotări cu echipamente specifice 23 de săli, din care 17 laboratoare, aferente unui număr de șapte facultăți.
Local
Deși pompierii de la Chișineu-Criș au intervenit prompt, mașina a ars în proporție de 90 la sută.
Local
Castingul este o disciplină adiacentă pescuitului, care presupune aruncări la distanțe cât mai mari sau chiar extreme cu lanseta de pescuit, pe un teren amenajat și măsurat.
Local
Pentru că ne aflăm în luna celebrării femeilor, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad organizează un workshop dedicat mamelor din piața muncii.
Mapamond
Statele Unite au sistat schimburile de informații cu Ucraina, o decizie care ar putea afecta semnificativ capacitatea armatei ucrainene de a identifica și lovi ținte rusești și care l-ar putea forța pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, să accepte mai repede negocieri cu Rusia, scrie miercuri Financial Times, citând oficiali care au cunoștință de această chestiune, relatează Reuters și The Telegraph.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!