Se fac ultimii paşi pentru adoptarea bugetului judeţului Arad. Acesta se află pus la transparenţă pe site-ul de internet al Consiliului Judeţean Arad, dar poate fi consultat şi la sediul instituţiei. Câţi bani vom avea în buget anul acesta? Peste 245 de milioane de lei. O sumă importantă, peste 71 de milioane de lei, va merge strict către cheltuielile cu personalul, respectiv salarii, taxe şi impozite aferente salarizării. Alţi 48 de milioane vor fi plătiţi pentru bunurile şi serviciile necesare funcţionării CJA. Astăzi vom vorbi, însă despre banii alocaţi de CJA către instituţiile din subordine. Cei mai mulţi bani, 7,6 milioane de lei, vor merge cu titlu de transfer către Aeroportul Arad. Din acest total, 4,6 milioane de lei sunt destinaţi funcţionării, iar restul de bani reprezintă plata creditului contractat pentru modernizarea terminalului cargo şi transformarea lui în terminal de pasageri. O altă societate la care CJA este acţionar, respectiv Compania de Transport Public Arad, va primi cu titlu de subvenţii suma de trei milioane de lei, care vor fi folosiţi pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif. O altă societate, Compania de Apă Arad, va primi şase milioane de lei cu titlu de transferuri curente.
Spre drumuri
O sumă destul de importantă, 15 milioane de lei, va merge către sectorul de lucrări de întreţinere şi reparaţii a drumurilor judeţene. Pe lângă reparaţiile efective, din aceşti bani vor fi realizate şi servicii de cadastrare şi întabulare a şoselelor, întocmirea documentaţiilor tehnico-economice pentru reabilitarea sau modernizarea drumurilor judeţene. Totodată, spun cei de la CJA, din aceste fonduri vor fi realizate şi platformele pe care vor fi montate cântarele destinate măsurării greutăţii camioanelor care circulă pe şosele. Dar s-ar putea ca demersurile pentru achiziţionarea cântarelor să fie în van. Pentru că, deşi au mai fost realizate două licitaţii în acest sens, nu au fost depuse oferte. Totuşi, CJA pune bani deoparte în ideea că, într-un final, vom reuşi să amenajăm platformele şi cântarele pe drumurile din judeţul nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!