CINEMA
DACIA
• „Omul lup” (SUA, Marea Britanie) orele 14; 17; 20.
Larry se întoarce la casa părintească pentru a se împăca cu tatăl său. Aici se îndrăgosteşte de Gwen, patroana unui magazin de antichităţi, căreia îi face cadou un frumos baston cu maciulia în formă de cap de lup. Când Larry o salvează pe o prietenă a lui Gwen de un lup, bărbatul este muşcat şi devine vârcolac. Larry încearcă să scape de blestem, dar sătenii încep să vâneze bestia care le tulbură nopţile. Unul dintre cei mai inverşunaţi vânători este chiar tatăl lui Larry.
ARTA
• „Iubire la New York” (SUA)orele 15; 17.30; 20.
„Two lovers ” este o dramă romantică clasică care se desfăşoară în lumea destul de izolată din Brighton Beach, Brooklyn. Este povestea lui Leonard, un tânăr atrăgător, dar tulburat, care se mută în casa în care şi-a petrecut copilăria, după ce încercase să-şi ia viaţa. În timp ce încearcă să-şi revină, sub privirile pline de grijă ale părinţilor care se străduiesc – fără să reuşească – să înţeleagă ce se petrece cu fiul lor, întâlneşte două femei.
Una dintre ele este Michelle, o vecină superbă şi misterioasă – o fiinţă exotică care pare străină de mediul Brighton Beach, unde a crescut Leonard. Între timp, părinţii încearcă să-l aşeze la casa lui cu Sandra, o fată drăguţă şi iubitoare, care este fiica omului de afaceri pe cale de a cumpăra afacerea familiei, o curăţătorie.
TEATRE
TEATRUL CLASIC „IOAN SLAVICI”
• „Cântecul lebedei”, de A. P. Cehov. Regia – Mihai Măniuţiu; Decorul – Doru Păcurar; Costumele – Oana Văran (sâmbătă, 10 aprilie, ora 19, sala mare)
• „Cântecul lebedei”, de A. P. Cehov. Regia – Mihai Măniuţiu; Decorul – Doru Păcurar; Costumele – Oana Văran (duminică, 11 aprilie, ora 19, sala mare)
„Cântecul lebedei” este un spectacol de o fineţe aparte, un adevărat omagiu dedicat artei teatrale şi actorului, realizat sub bagheta magică a regizorului Mihai Măniuţiu. Spiritul cehovian respiră amplu, liber şi cu pasiune în fiecare scenă, de la începutul până la finalul spectacolului, spectatorul avizat descoperind, clupă de clipă, trimiteri şi la alte scrieri ale marelui Cehov, transpuse scenic de toţi actorii trupei arădene. Iar recitalul oferit de Ovidiu Ghiniţă este unul exemplar, de mare forţă şi dăruire, secondat fiind de cel al lui Zoltan Lovas – cei doi demonstrând (pentru a câta oară?) că fac parte din categoria oamenilor născuţi pentru scenă, care îşi trag seva din mulţumirea şi încântarea spectatorului. „Cântecul lebedei” – un spectacol măniuţian caracterizat şi printr-un cuvânt pronunţat tot mai rar când vine vorba despre teatru – frumuseţe.
Aşadar, un weekend cu „Cântecul lebedei”, de A. P. Cehov; Regia – Mihai Măniuţiu; Decorul – Doru Păcurar; Costumele – Oana Văran; În distribuţie: Ovidiu Ghiniţă, Zoltan Lovas, Ionel Bulbuc, Sorin Calotă, Bogdan Costea, Florin Covalciuc, Alina Danciu, Cecilia Donat, Adriana Ghiniţă, Tudor Lucanu, Doru Nica, Liliana Balica, Ioan Peter, Dorina Darie, Robert Pavicsits, Giorgiana E. Popan, Marian Parfeni, Oltea Blaga, Roxana Sabău, Călin Stanciu, Ştefan Statnic, Mariana Tofan, Angela Varjasi, Alex Mărgineanu, Dan Antoci, Cosmin Blaga, Mara Purza.
TEATRUL DE MARIONETE
• „Regele Cerb” de Carlo Gozzi. Regia: Cristian Pepino; Scenografia: Cristina Pepino (duminică 11 aprilie, de la ora 11)
EXPOZIŢII
• Galeriile de Artă „Delta”: Expoziţie personală de pictură Nicolae Popa (9.30-17)
• Sala Clio (str. Horea, nr. 8): Expoziţia „Palladio 500 ani” (9-17).
• Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural, Piaţa G. Enescu 1): Expo cu fluturi „ARMONII CROMATICE II”, deschisă în cadrul Secţiei Ştiinţele Naturii (orele 9-17)
• Muzeul de Artă Arad (str. Gh. Popa 2-4, et. II): Expoziţia etnografică „Meşteşuguri artistice la slovacii din diasporă” (9-17)
• Muzeul orăşenesc Lipova: Expoziţie de icoane şi obiecte bisericeşti „Colecţia Ştefan Crişan” (9-17)
• Galeria Alfa: Expoziţia „Interior stone work” de Julian & Ronald Chiu
• Galeria Jelen: Expoziţiei de pictură „Spirite şi culori” a artistului plastic arădean Bogdan Tzigan (9-17)
• Teatrul Vechi (str. Gh. Lazăr): „Experiment sintetic G”, expoziţie de pictură a artistului arădean Laurian Popa (9-17)
• Galeria Takacs (str. Lucian Blaga): „Armonia culorilor” de Flory Takacs (9-17)
FILATELIE
• Întâlnire filatelică. Societatea „Aradul” vă invită în fiecare duminică, între orele 9.30 – 12.30, la o întâlnire filatelică ce se desfăşoară la Casa Sindicatelor, et. 2, camera 48.
PIEŢE
• Obor (str. Pădurii)
• Hobby (Piaţa Mihai Viteazul)
• Auto (Hipodrom)
ÎNTRECERI SPORTIVE
• Baschet, div. A/fem.: ICIM Univ. Goldiş – CSM Univ. Oradea (sâmbătă, 10 aprilie, ora 17, la Sala Sporturilor)
• Handbal, jun. II/m: Campionat naţional, turneul VI (sâmbătă, 10 aprilie, orele 9 şi 15, Sala Şc. Gen. nr.18)
• Tenis de masă, fem.: Campionat naţional div. A echipe – etapa III. Participă echipe din: Slatina, Tg. Mureş, Rm. Vâlcea, Arad (sâmbătă, 10 aprilie, ora 9, Sala Emil Prokopecz)
• Gimnastică ritmică, copii, juniori, seniori: „Cupa Primăverii”. Participă sportivi din: Reşiţa, Bistriţa, Arad (sâmbătă, 10 aprilie, ora 11, Sala de jocuri CSM)
Cărţi noi în librării
• „Avoir-vivre sau bunele maniere astăzi” de Olivier Cechman
• Tu sau dumneavoastră? • Cine intră primul în restaurant – bărbatul sau femeia? • Cum, unde şi cât vorbim la telefonul mobil? • Invitaţiile se fac prin poştă, telefon sau e-mail? Sunt doar câteva dintre întrebările la care veţi găsi răspuns în acest ghid al bunelor maniere.
Scrisă într-un stil direct, la persoana a doua, cartea vă învaţă cum să vă simţiţi în largul dumneavoastră în aproape orice situaţie, indiferent că sunteţi în vizită la vecinii de palier sau că participaţi la un cocktail.
Fie că o parcurgeţi pagină cu pagină, fie că vă opriţi doar la anumite situaţii, cartea este una practică şi se citeşte într-un ritm propriu. În micul dicţionar de la final pot fi găsite rapid răspunsuri la întrebări precise.
• „Printesa gheţurilor” de Camilla Lackberg
Fjällbacka, un orăşel pitoresc, aflat undeva într-o insulă din arhipelagul suedez…
Frumoasa Alexandra este găsită după mai multe zile moartă, în cadă. Trupul ei îngheţat şi-a păstrat tot farmecul: chiar şi aşa, Alexandra pare a fi o «prinţesă a gheţurilor». Personajul principal este însă Erica Falck, o scriitoare de biografii, care acum – după moartea părinţilor ei – s-a retras temporar pe tărâmul natal, ca să scrie o nouă carte. Ea este cea care o descoperă pe Alexandra, fostă prietenă din copilărie. Erica este rugată de familia Alexandrei să scrie un articol în memoria acesteia. Şi cum cele două prietene nu se mai întâlniseră de 25 de ani, Erica are nevoie să-i cunoască pe cei care i-au fost apropiaţi Alexandrei, pentru a mai afla câteva lucruri despre ea şi a-i putea face un portret. Începe astfel să descopere secrete spectaculoase…
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!