CINEMA
DACIA
• „Plan de rezervă” (SUA) orele 14; 17; 20.
După ani de întâlniri amoroase, Zoes-a gândit că aşteptarea bărbatului potrivit durează prea mult. Hotărâtă să devină mamă, ea pune în aplicare un plan, se duce la doctor şi porneşte singură la drum. În aceeaşi zi, Zoe îl întâlneşte pe Stan, un bărbat care promite.
Încercarea lui Zoe de a încuraja relaţia aflată la început dar şi de a ascunde primele semne ale sarcinii, conduce la o comedie de situaţie care-i transmite semnale false lui Stan. Când Zoe îi dezvăluie, într-un acces de nervi, motivul comportării ei imprevizibile, Stan cade pe gânduri în legătură cu viitorul neobişnuit care se profilează; totuşi, el spune da. Nu s-a mai pomenit să faci curte unei fete şi să petreci o noapte de sex nebun într-un pat unde se găsesc trei persoane – Stan, Zoe şi bebeluşul încă în fază de embrion.
ARTA
• „Felicia, înainte de toate” (SUA) orele 15; 17.30; 20.
Este o poveste amară şi, pe alocuri, amuzantă, despre cum 19 ani de lipsă de comunicare, concentraţi într-o singură zi, pot dezbina o familie. Ziua de plecare a Feliciei (după vizita făcută în fiecare an familiei ei din Bucureşti) este, ca întotdeauna, foarte agitată. Felicia începe prea târziu să-şi strângă lucrurile, mama face un mic dejun copios, iar tatăl se teme că nu va mai trăi să-şi vadă fiica din nou. În plus, Iulia sună să anunţe că nu mai ajunge la timp să îşi ducă sora la aeroport. În timp ce taxiul îşi face loc prin aglomeraţia din Bucureşti, Felicia şi mama ei se înţeleg că vor pierde avionul…
FESTIVALURI
• Festivalul de muzică veche, ediţia a VII-a, eveniment ce se va desfăşura la monumente istorice din judeţul Arad (sâmbătă, 17 iulie, începând cu ora 16.00, în oraşul Lipova; duminică, 18 iulie 2010, la Castelul Mocioni din Bulci, în localităţile Sâvârşin, Troaş şi Juliţa, la Mănăstirea Maria Radna şi la Cetatea Şoimoş).
|
SĂRBĂTORI CÂMPENEŞTI
• Tărgul de fete de pe Muntele Găina. Sărbătoare tradiţională de amploare la care participă formaţii artistice de amploare la care participă formaţii artistice din judeţele Alba, Arad, Hunedoara, Cluj. Din Arad vor fi prezente: ansamblul „Doina Mureşului”, coregraf Viorel Nistor şi ansamblul „Junii Podgoriei” din Ghioroc, instructor Anton Hegheduş (duminică, 18 iulie, pe platoul Muntele Găina)
EXPOZIŢII
• Galeriile de Artă „Delta”: „Design Atelier 2010 S2” (9-17)
• Galeria de Artă „Alfa” (b-dul Revoluţiei, nr. 90): Expoziţie de pictură şi desen „Interior. Exterior” a artistului plastic Dacian Giura (9-17)
• Sala Clio (str. Horea, nr. 8): Salonul de artă fotografică a Fotoclubului „Pozitiv” din Cernăuţi – Ucraina (9-17)
• Librăriile Cărtureşti: Expoziţie de pictură a artistului Dan Merişca
• Complexul Muzeal Arad (Palatul Cultural, Piaţa G. Enescu 1): Expo cu fluturi „ARMONII CROMATICE II”, deschisă în cadrul Secţiei Ştiinţele Naturii (orele 9-17)
• Muzeul de Artă Arad (str. Gh. Popa 2-4, et. II – Sala Ovidiu Maitec): Patrimoniul arhitectural al Aradului – încotro?- expoziţie de fotografie şi desen (str. Gh. Popa 2-4, et. 2)(9-17).
• Muzeul de Artă Arad (str. Gh. Popa 2-4, et. II): Expoziţia personală „Semne şi semnificaţii plastice”, semnată de drd. Diana Lucaci-Bota. (9-17).
• Muzeul orăşenesc Lipova: Expoziţie de icoane şi obiecte bisericeşti „Colecţia Ştefan Crişan” (9-17)
• Galeria Jelen: Expoziţie de pictură „Spirite şi culori” a artistului plastic arădean Bogdan Tzigan (9-17)
• Teatrul Vechi (str. Gh. Lazăr): „Experiment sintetic G”, expoziţie de pictură a artistului arădean Laurian Popa (9-17)
• Galeria Takacs (str. Lucian Blaga): „Armonia culorilor” de Flory Takacs (9-17)
ŞTRANDURI
• Ştrandul Neptun Arad
• Ştrandul Moneasa
• Ştrandul Lipova
• Ştrandul Dorobanţi
• Strandul Şofronea
• Ştrandul Curtici
FILATELIE
• Întâlnire filatelică. Societatea „Aradul” vă invită în fiecare duminică, între orele 9.30 – 12.30, la o întâlnire filatelică ce se desfăşoară la Casa Sindicatelor, et. 2, camera 48.
PIEŢE
• Obor (str. Pădurii)
• Hobby (Piaţa Mihai Viteazul)
• Auto (Hipodrom)
Citiți principiile noastre de moderare aici!