Pe domeniul public al Municipiului Arad comerțul ambulant cu pepeni este permis, conform comunicatului remis de Primăria Arad, până în data de 30 septembrie, după cum urmează: Grădiște – Piața Carpați, strada I.Budai Deleanu intersecția cu strada Zsigmond Moricz – 2 locuri, Micălaca – strada Prutului intersecție cu Calea Radnei nr.187 -1 loc, Piața Bujac – 2 locuri, Confecții – strada Liviu Rebreanu intersecție cu str. Pădurii – 1 loc, Gai – lângă Biserica Sârbească – 2 locuri, cartier Sânicolaul Mic – strada Tarafului lângă piață – 2 locuri. Suprafața amplasamentelor de vânzare este minim 9 mp și maxim 20 mp.
În informarea primăriei se mai arată şi faptul că „cererile pentru desfășurarea comerțului stradal cu pepeni vor fi însoțite de copii ale certificatului de producător vizat pentru anul 2015, ale actului de identitate al producătorului sau, după caz, ale actelor doveditoare pentru desfășurarea legală a activității comerciale conform Legii 31/1990 cu completările și modificările ulterioare”.
Atribuirea locurilor se va face pe bază de acord emis de municipalitate conform HCLM nr.9/2011, în limita numărului de locuri stabilite şi, desigur, în ordinea înregistrării cererilor la Registratura Primăriei Arad.
Unde se pot vinde pepeni în Arad?
De unde pot fi cumpăraţi pepeni în această vară? Primăria Arad a stabilit locațiile pentru vânzarea ambulantă de pepeni în acest sezon estival.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!